Suferinţa a primit în creştinism valoare educativă: Episcopul Ambrozie

În Duminica vindecării paraliticului, Preasfinţitul Părinte Ambrozie a abordat în omilia sa tema suferinţei, despre care a spus că a primit în creştinism o valoare educativă.

Ierarhul a corelat tematica aceasta cu pericopa evanghelică dedicată vindecării slăbănogului din Capernaum.

Acolo unde există putere de credinţă, suferinţa atrage pe om spre înălţimi de transfigurare spirituală, a spus Preasfinţia Sa citând apoi din Sfântul Apostol Pavel: Chiar de se strică omul nostru cel din afară, cel din lăuntru însă se înnoieşte din zi în zi; pentru că suferinţa noastră cea de acum, uşoară şi trecătoare, ne aduce nemăsurată slavă veşnică (II Cor. 4, 16-17).

Preasfinţitul Părinte Ambrozie a evidenţiat în predica rostită în vechea Catedrală din Girgiu faptul că „toţi sfinţii, asceţii, părinţii bisericeşti şi toţi trăitorii în Hristos au văzut în suferinţă un ajutor de mântuire, de apropiere de Dumnezeu, o coordonată a desăvârşirii morale”.

„Suferinţa nu trebuie să ne coboare la deznădejde, scopul ei fiind îndreptarea sufletului spre câştigarea fericirii veşnice, cum se exprimă Sfânta Ioan Gură de Aur”: A suferi răul are ca răsplată şi recompensă împărăţia cerurilor; a face răul, aduce pedeapsă şi osândă, a evidenţiat Episcopul Ambrozie.

De asemenea, Preasfinţitul Părinte Ambrozie a subliniat faptul că boala, suferinţa umană, îndeosebi sub această stare a necredinţei, a despărţirii de Dumnezeu  se află în legătură cu săvârșirea păcatelor.

De aceea, numai prin pocăință sinceră și prin rugăciune omul își poate redobândi sănătatea sufletească.

Catedrala istorică din Giurgiu în care a slujit duminică Preasfinţitul Părinte Ambrozie are ca ocrotitoare pe Maica Domnului, celebrându-şi hramul în data de 15 august.

Foto credit: Episcopia Giurgiului

Comentarii Facebook


Știri recente