Sfânta Liturghie din Joia Mare la Patriarhie

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a oficiat pe 12 aprilie 2012, în Sfânta şi Marea Joi, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, fiind înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La Sfânta Slujbă au fost prezenţi sute de credincioşi.

Pericopa evanghelică şi Sinaxarul vorbesc despre momentul în care Mântuitorul a spălat picioarele ucenicilor, înainte de Cina cea de Taină.

„Mântuitorul Iisus Hristos, prin spălarea picioarelor ucenicilor, ne arată că cea mai bună cale spre mântuire este smerenia şi această pildă de smerenie a dat-o ucenicilor pentru a arăta că în Biserică, pentru a menţine comuniunea frăţească, este nevoie de slujire smerită; trebuie să căutăm mai mult mântuirea semenilor noştri nu superioritate asupra lor sau întâietate faţă de alţii. Sinaxarul ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos a spălat şi picioarele lui Iuda, deşi ştia că-L va trăda. Deci, această smerenie a Lui nu are nici un gram de dorinţă de răzbunare, sau de excludere a cuiva. Smerenia Lui se arată în atitudinea Sa milostivă faţă de toţi oamenii”, a spus Părintele Patriarh în cuvântul său de învăţătură.

Părintele Patriarh a vorbit şi despre momentul instituirii Sfintei Euharistii la Cina cea de Taină.

„Mântuitorul Iisus Hristos, împreună cu ucenicii, s-a aşezat la masă şi după ce a săvârşit paştele iudaic, spune Sf. Ioan Gură de Aur, a săvârşit Paştele Cel Nou şi anume Sfânta Taină a Euharistiei. Paştile au fost instituite joi seara, deci cu o zi înainte de paştele iudaic, dar în el a fost anticipată Jertfa Crucii”, a spus Preafericirea Sa.

De asemenea, Patriarhul României le-a vorbit credincioşilor despre Sfânta Euharistie, ca stare de trăire a vieţii noastre.

„Înainte de a institui Cina cea de Taină Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că nu se poate nimeni apropia de Sfânta Euharistie decât în starea de smerenie, de slujire a semenilor, de considerare a semenului nostru ca fiind aproapele nostru. Această evanghelie nu s-a tradus într-o altă sfântă taină într-un gest meditativ cum spuneam, ci trebuie să devină o stare a vieţii fiecărui creştin. Sfânta Euharistie, săvârşirea ei a devenit o poruncă: Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea!”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, după cum informează Radio TRINITAS.

După Cină, ne spune Evanghelia, Iisus şi ucenicii Săi merg în Grădina Ghetsimani. Aici are loc rugăciunea Mântuitorului mai presus de fire.

„Astăzi pomenim rugăciunea Lui neobişnuită prin care se arată într-un mod cu totul cutremurător teama faţă de moarte care este teama fiecărui om în faţa morţii, mai ales că El era conştient de ceea ce se va întâmpla, ştia tot ceea ce va pătimi. Şi ca Om, potrivit voinţei umane a zis Părinte dacă se poate să treacă paharul acesta de la Mine şi îndată a adăugat Nu precum voiesc Eu, ci precum voieşti Tu. A arătat că voinţa umană, deşi poate fi diferită de voinţa divină, totuşi trebuie să urmeze voinţei dumnezeieşti”, a mai spus Preafericitul Părinte Patriarh, după cum ne informează TRINITAS TV.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române le-a mai explicat credincioşilor care este importanţa smereniei în familie şi în relaţiile interumane, după modelul Mântuitorului Hristos.

„Iubirea smerită care nu este posesivă, care nu domină, ci care dăruieşte viaţă făcând loc celuilalt considerându-l mai de valoare, mai de preţ decât noi înşine, prin aceasta se zideşte iubirea adevărată. Nu doar în mănăstiri este nevoie de smerenie, ci şi în familie. O mulţime de familii se destramă pentru că iubirea la început posesivă devine apoi agresivă şi nu se mai iubesc soţii între ei sau părinţii şi copiii, cauza principală fiind orgoliul, individualismul ridicat la rang de idolatrie sub pretextul libertăţii, a identităţii şi a demnităţii personale”.

La Liturghia Sfântului Vasile cel Mare din Sfânta şi Marea Joi se sfinţeşte şi un al doilea Agneţ din care vor fi împărtăşiţi nou botezaţii şi bolnavii pe tot parcursul anului. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat credincioşilor prezenţi ce este acest Agneţ şi care este rânduiala pregătirii lui: „Din această Sfântă Liturghie se păstrează pentru întreg anul liturgic pâinea sfinţită prefăcută în Trupul Domnului îmbibată cu Sfântul Sânge al Domnului din Sfântul Potir şi păstrată în chivotul de pe masa Sfântului Altar până în a treia sfânta zi de Paşti, marţi, când va fi uscată cu multă răbdare, fărâmiţată şi păstrată în chivotul din Sfântul Altar pentru împărtăşirea grabnică a bolnavilor, dar şi pentru împărtăşirea copiilor îndată după ce au fost botezaţi şi mirunşi cu Sfântul şi Marele Mir”.

La final, Patriarhul României a oferit credincioşilor prezenţi câte o iconiţă reprezentând Cina cea de Taină.

În această zi în toate lăcaşurile de cult din Patriarhia Română s-a săvârşit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia în cadrul căreia a fost sfinţit, pe lângă Agneţul Liturghiei şi un al doilea Sfânt Agneţ care va fi uscat şi sfărâmat la Liturghia din a treia zi de Paşti a Sfântului Ioan Gură de Aur, printr-o rânduială specială. Miridele rezultate sunt folosite ca Împărtăşanie pentru bolnavi, copii şi în situaţii speciale. Această Sfântă Împărtăşanie este păstrată în Sfântul Chivotu din Sfântul Altar, pe Sfânta Masă.


.. | :

Galerie foto

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel
Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia lansării Proiectului Alege Şcoala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest! (aprilie 2014-octombrie 2015):

Ştiri Patriarhie

Între personalităţile ilus­tre ale neamului ro­mânesc, Prea­feri­ci­tul Părinte Patriarh Daniel se distinge cu o...
Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel împlinește 63 de ani astăzi, 22 iulie 2014. Cu prilejul acestui moment aniversar, la...
Numeroase biserici de parohie şi mănăstiri din întreaga ţară şi-au sărbătorit ieri, 20 iulie, ocrotitorul, Sfântul Slăvit Proroc...
Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi, 20 iulie 2014, în Duminica a VI-a după...
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a îndemnat pe credincioşii prezenţi la Sfintei Liturghii oficiată astăzi, 20 iulie 2014, la...