Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a VII-a după Sfintele Paşti (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)

Dreapta credinţă şi rugăciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vieţii creştine

Duminica a VII-a după Sfintele Paşti (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)

Ioan 17, 1-13

'În vremea aceea, ridicându-şi ochii Săi către cer, Iisus a cuvântat: Părinte a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te preamărească pe Tine, precum I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui; iar viaţa veşnică este aceea ca să Te cunoască pe Tine singurul, adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos, pe care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe pământ şi am săvârşit lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac. Şi acum Mă preamăreşte Tu, Părinte, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Am făcut cunoscut numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume; ai Tăi erau, şi Mi i-ai dat Mie şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine întrucât cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor; iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut acum că Tu m-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceştia pe care Mi-ai dat, căci ei sunt ai Tăi şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele, şi M-am preamărit în ei. Mult nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău; pe cei pe care Mi-ai dat, i-am păzit şi nici unul dintre ei n-a pierit, decât numai fiul pierzării, pentru ca să se împlinească Scriptura. Acum însă Eu vin la Tine şi acestea le grăiesc cât sunt în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplin în ei.'

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminica a VII-a după sărbătoarea Sfintelor Paşti, numită şi Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic, este consacrată mărturisirii dreptei credinţe şi unităţii Bisericii. În primul rând, dreapta credinţă înseamnă mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Când Biserica a întocmit calendarul, a stabilit ca această duminică, a şaptea după Paşti, care precede marea sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt şi care urmează după Înălţarea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, să fie o duminică de pomenire a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic. De ce? Mai întâi, pentru că la Sinodul I ecumenic s-a mărturisit de către 318 Sfinţi Părinţi din Biserica Răsăriteană şi Apuseană că Iisus Hristos nu este o făptură, nu este un om devenit Dumnezeu, aşa cum greşit susţinea ereticul Arie din Alexandria, ci Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni: 'pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut Om'.

Duminica celor 318 Sfinţi Părinţi, pregătire pentru praznicul Rusaliilor

Această mărturisire a dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos este necesară pentru a şti că Cel ce S-a înălţat la ceruri este Cel ce S-a pogorât din ceruri: a coborât din ceruri Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut şi S-a înălţat la ceruri Fiul lui Dumnezeu Cel văzut prin umanitatea Sa, văzut în trupul Său omenesc; a coborât pe pământ Dumnezeu Fiul, pentru a deveni şi Fiul Omului, şi S-a înălţat la ceruri Dumnezeu-Omul. De aceea, Sfinţii Părinţi care au mărturisit dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu făcut Om sunt pomeniţi tocmai în această duminică, după Înălţarea la cer a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În acelaşi timp, duminica aceasta, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic, este o pregătire pentru sărbătoarea următoare, şi anume pentru praznicul Pogorârii Sfântului Duh, sărbătoare care aminteşte de constituirea Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos prin pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli, trimis de către Dumnezeu Tatăl şi de Dumnezeu Fiul, Cel înălţat la ceruri, ca prin Duhul Sfânt să se adune laolaltă persoane diferite din neamuri diferite şi din locuri diferite, unite între ele prin credinţa în Iisus Hristos. Această taină a Înălţării Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos întru slavă este o pregătire pentru pogorârea Sfântului Duh întru smerenie, iar prin lucrarea Sfântului Duh Hristos rămâne cu noi şi în noi, în Biserica Sa până la sfârşitul veacurilor. Deci, Sfinţii Părinţi veniţi la Sinodul I ecumenic de la Niceea, din anul 325, adunaţi la chemarea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, arată că Înălţarea la ceruri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu înseamnă despărţirea Lui de cei care cred în El, ci un alt mod al prezenţei Lui în lume, o prezenţă duhovnicească, deoarece, înainte de a Se înălţa la cer, Mântuitorul a spus: 'Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului' (Matei 28, 20): prezent cu Sfinţii Apostoli şi cu toţi cei care vor crede în El prin propovăduirea lor. După ce îi trimite pe Apostolii Săi la propovăduire, zicându-le: 'Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă' (Matei 28, 19-20), El spune: 'Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacurilor' (Matei 28, 20).

Hristos se roagă pentru unitatea Bisericii

Dar Evanghelia de astăzi ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos înainte de pătimirea Sa, de moartea Sa şi înainte de Învierea şi de Înălţarea Sa la ceruri, S-a rugat pentru Ucenicii şi Apostolii Săi şi pentru cei care vor crede în El ca urmare a propovăduirii Evangheliei de către Sfinţii Apostoli. El S-a rugat ca Dumnezeu Tatăl să-i păzească, acum, după ce El pleacă din lumea aceasta prin moartea, Învierea şi Înălţarea Sa la ceruri. Această rugăciune este numită şi rugăciunea arhierească a Mântuitorului Iisus Hristos, rostită înainte de pătimirile Sale (cf. Ioan 17, 1-13). Înainte să treacă prin suferinţa Crucii, Mântuitorul Iisus Hristos S-a rugat pentru Biserica Lui care va creşte de-a lungul timpului şi pe tot cuprinsul pământului, care se va răspândi în toate neamurile de-a lungul veacurilor. El S-a rugat ca toţi cei care cred în El 'să fie una', adică să trăiască în comuniune după cum Tatăl şi Fiul sunt una, adică trăiesc în comuniune, în dăruire reciprocă de iubire şi de sfinţenie. Iar marea taină sau ţinta ultimă a rugăciunii Mântuitorului Iisus Hristos este unitatea Bisericii. El Se roagă pentru unitatea Bisericii, Se roagă pentru unitate, deoarece ştie că în lumea păcatului există ispite şi dezbinări, că există lucrarea diavolului, a 'dezbinătorului', care caută să separe, să despartă, să învrăjbească. Prin aceasta, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că nu este suficient să vorbim despre unitatea Bisericii, ci trebuie să ne şi rugăm pentru ea; să ne rugăm ca să putem păstra dreapta credinţă, să ne rugăm ca să putem păstra dreapta vieţuire şi să ne rugăm ca să putem păstra sfânta unitate de credinţă şi iubire, comuniunea laolaltă între toţi cei care cred în Tatăl, în Fiul şi în Sfântul Duh ca fiind Dumnezeu adevărat, Izvorul vieţii şi al iubirii veşnice.

Mântuitorul Iisus Hristos vorbeşte despre unitatea celor care cred în El nu în formă de predică, ci în formă de rugăciune, ştiind cât de grea este această lucrare apostolică sau misionară, această sarcină ca într-o lume a păcatului şi a dezbinării să se realizeze şi să se menţină unitatea. Pe de altă parte însă, El ştie că Tatăl ascultă pe Fiul şi că Fiul a păzit, în calitate de Păstor al ucenicilor Săi, pe cei încredinţaţi Lui de către Tatăl. De aceea, El spune: 'I-am păzit şi le-am făcut lor cunoscut numele Tău', adică nume al Tatălui unui Fiu veşnic, 'Şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării' (Ioan 17, 6; 12), adică Iuda Iscarioteanul. Cu alte cuvinte, Iuda s-a pierdut, s-a rătăcit, s-a despărţit de Hristos şi de ucenicii Săi, nu pentru că Hristos l-ar fi umilit, l-ar fi respins, ci pentru că Iuda s-a îmbolnăvit de iubirea de arginţi, patimă care l-a orbit spiritual şi l-a făcut să iubească banii mai mult decât pe Hristos Domnul, Mântuitorul Cel netrecător şi veşnic, să-L vândă ca pe un rob pe Cel ce este Făcătorul şi Stăpânul lumii, pe Domnul slavei.

Rugăciunea arhierească, model pentru grija păstorilor faţă de cei încredinţaţi lor spre păstorire

În Evanghelia de astăzi vedem grija Arhiereului, a Marelui Preot sau a Păstorului Celui Mare şi Bun pentru ucenicii Săi, pentru persoanele încredinţate Lui spre păstorire. De aceea, această rugăciune arhierească a Păstorului Cel Mare, a Mântuitorului Iisus Hristos, este model pentru grija tuturor păstorilor duhovniceşti faţă de cei păstoriţi de ei, dar mai ales model pentru responsabilitatea pastorală a arhiereilor care conduc eparhii, adică păstoresc cler şi popor. Iată de ce Biserica a rânduit ca această duminică, a şaptea după Sfintele Paşti, care este totodată şi duminica dinaintea marii sărbători a Pogorârii Duhului Sfânt, să fie consacrată Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic. Aceşti Sfinţi Părinţi, păstori ai preoţilor, diaconilor şi credincioşilor încredinţaţi lor, după ce au devenit episcopi, aveau datoria de a păzi dreapta credinţă în faţa ereziilor, în faţa sectelor, în faţa dezbinărilor sau schismelor. Întrucât foarte multă lume s-a rătăcit de la dreapta credinţă, urmându-l pe Arie care spunea că Dumnezeu adevărat este numai Tatăl, Fiul nefiind Dumnezeu adevărat, ci doar o făptură îndumnezeită, Sinodul I ecumenic, prin glasul celor 318 Sfinţi Părinţi, a mărturisit că Iisus Hristos este 'Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, născut, iar nu făcut': este născut veşnic din Tatăl, nu este făcut, nu este o făptură, nu este o creatură, ci este Dumnezeu Cel veşnic Care S-a făcut Om, nu este un om îndumnezeit. Această învăţătură a Sfinţilor Părinţi se concentrează într-un singur cuvânt, şi anume că Fiul este 'deofiinţă' cu Tatăl, este de aceeaşi fiinţă cu Tatăl, adică Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Aşadar, Hristos este mai întâi Dumnezeu Cel veşnic, Care apoi a devenit Om prin Întrupare 'pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire'.

Când mărturisim dumnezeirea lui Hristos, ne unim cu El

Aceasta este dreapta credinţă a Sfinţilor Părinţi de la Niceea şi formează primele şapte articole din Simbolul de credinţă sau din Crezul orthodox pe care îl rostim noi în timpul Sfintei Liturghii, după ce îl rostim înainte de Botez. Sfinţii Părinţi ne arată că atunci când mărturisim dumnezeirea lui Hristos intrăm în legătură spirituală cu Hristos Cel răstignit, înviat şi înălţat la ceruri, şi ne mântuim în Hristos, întrucât ne unim cu El, Izvorul Învierii şi al vieţii veşnice (cf. Ioan 11, 25-26), prin credinţă, prin rugăciune, prin Sfintele Taine şi prin fapte bune. Iar dacă Hristos Domnul nu este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, tot ceea ce a făcut El pentru noi nu este lucrare mântuitoare, deoarece numai dacă Hristos este Dumnezeu veşnic va putea să dăruiască oamenilor viaţă veşnică. De aceea, în rugăciunea Mântuitorului pentru unitatea Bisericii, pe care am ascultat-o în Evanghelia de astăzi, se spune că Dumnezeu Tatăl I-a dat Fiului puterea ca să dăruiască viaţă veşnică celor ce cred în El: 'I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui' (Ioan 17, 2). Deci Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic, S-a făcut Om ca să dăruiască oamenilor viaţă veşnică. În acest sens, Sfântul Atanasie cel Mare al Alexandriei spunea că dacă Hristos nu este Dumnezeu atunci înseamnă că El nu poate îndumnezei pe om. Iar dacă Hristos este un simplu om şi nu este Dumnezeu veşnic, atunci El nu poate dărui oamenilor viaţa cea veşnică. Iată de ce lupta pentru dreapta credinţă este luptă pentru mântuire, este luptă pentru a dobândi viaţa veşnică. Nu orice credinţă este mântuitoare, ci numai dreapta credinţă sau credinţa ortodoxă, care înseamnă mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos şi unirea cu El. De aceea, în Crezul ortodox se spune că El este 'Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, născut, iar nu făcut, prin Care toate s-au făcut', adică universul întreg s-a făcut prin El, prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic, în El şi pentru El, ca dar al iubirii lui Dumnezeu Tatăl pentru Fiul şi pentru ca Fiul să-l sfinţească din interiorul lumii spre a deveni Euharistie sau iubire plină de recunoştinţă.

Crezul ortodox, sinteza dreptei credinţe a Bisericii lui Hristos

Această duminică, a şaptea după Sfintele Paşti, ne cheamă să păstrăm dreapta credinţă, mai ales astăzi, într-o lume din ce în ce mai tulburată, mai fragmentată din punct de vedere spiritual, să mărturisim Crezul orthodox aşa cum ni l-au lăsat şi dăruit nouă Sfinţii Părinţi de la Sinodul I ecumenic de la Niceea, din anul 325, şi de la Sinodul al II-lea ecumenic, de la Constantinopol, din anul 381, unde s-a formulat partea a doua a Crezului. Acest Crez pe care îl rostim la Botez şi în fiecare duminică la Sfânta Liturghie reprezintă credinţa noastră ortodoxă în forma concentrată. Această credinţă apostolică, formulată de Sfinţii Părinţi ai Bisericii în sinoade ecumenice, iar apoi tâlcuită de Biserică în cărţile noastre de slujbă şi în cărţile noastre de teologie, este lumina vieţii creştine şi temelia mântuirii sau a dobândirii vieţii veşnice. Dar pentru a păstra dreapta credinţă a Bisericii Ortodoxe trebuie să cunoaştem Crezul orthodox, să îl învăţăm pe de rost, noi şi copiii noştri. De asemenea, trebuie să avem în casele noastre cartea numită 'Învăţătura de credinţă ortodoxă' sau 'Catehismul', care se tipăreşte foarte des tocmai ca să putem cunoaşte mai bine credinţa noastră ortodoxă şi modul de a trăi în Biserică şi în lume. În această carte, este expusă învăţătura de credinţă a Bisericii noastre Ortodoxe, sub formă de întrebări şi răspunsuri, cu temeiuri din Sfânta Scriptură şi din scrierile Sfinţilor Părinţi. 'Învăţătura de credinţă ortodoxă' este de o mare valoare, deoarece în ea găsim învăţătura despre Sfânta Treime, despre Sfânta Biserică, despre mântuirea credincioşilor, despre nădejdea viitoare în 'învierea morţilor şi în viaţa veacului ce va să fie'. Deci duminica de astăzi ne îndeamnă să păstrăm dreapta credinţă, să îi creştem pe copiii şi pe tinerii noştri în dreapta credinţă şi să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să nu rătăcim de la dreapta credinţă, să nu ne lăsăm amăgiţi de secte, de tot felul de grupări care se consideră trimise de Dumnezeu, dar care caută, prin tot felul de mijloace, să-i rupă pe ortodocşi de Biserica Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi.

Numai în comuniunea sfinţilor se păstrează dreapta credinţă

Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic ne învaţă că dreapta credinţă nu se păstrează de unul singur, în izolare, ci în comuniune de gândire, de mărturisire şi de vieţuire, după cum Sfinţii Părinţi adunaţi în Sinod au mărturisit dreapta credinţă şi au respins rătăcirea sau erezia lui Arie. Cu alte cuvinte, dreapta credinţă se păstrează în Biserică şi de către Biserică. Dacă ne rupem de Biserică, nu mai suntem drept măritori creştini, deoarece numai în comuniunea sfinţilor se păstrează dreapta credinţă. De aceea, un episcop ortodox nu poate fi hirotonit de către un singur episcop, ci de către cel puţin trei episcopi, ca să se arate astfel legătura lui cu tot episcopatul ortodox din întreaga lume. Noi păstrăm dreapta credinţă împreună, în comuniune, nu în mod sectar, în izolare sau despărţire de Sfinţii din toate veacurile, deoarece oricât am fi de deştepţi, niciodată nu trebuie să interpretăm de capul nostru, singuri, Evanghelia şi Scriptura, ci împreună cu Biserica, împreună cu Sfinţii Părinţi din toate veacurile şi toate locurile, împreună cu păstorii sufleteşti, episcopii şi preoţii ortodocşi care conduc comunităţile creştine pe calea mântuirii. Dreapta credinţă înseamnă temelia mântuirii noastre, a dobândirii vieţii şi fericirii veşnice. Iar când pierdem dreapta credinţă, pierdem darul vieţii veşnice, pierdem certitudinea drumului celui adevărat al mântuirii. Dreapta credinţă ne cheamă însă şi la dreapta vieţuire, ne cheamă la pocăinţă pentru păcate şi la ridicarea din păcate, la creşterea în virtuţi, în fapte bune, în milostenie, în ajutorarea semenilor noştri. Dreapta credinţă ne cheamă şi la o lucrare misionară de-a transmite Evanghelia iubirii Mântuitorului Iisus Hristos, prin cuvânt şi faptă, tinerei generaţii, copiilor şi tinerilor, prin educaţie religioasă în familie şi în şcoală, astfel ca din neam în neam să Îl mărturisim pe Hristos Cel Milostiv şi Iubitor de oameni şi să avem în El nădejdea mântuirii şi a vieţii veşnice.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic şi ale tuturor Sfinţilor, să păstrăm dreapta credinţă ca pe un mare dar, să creştem în ea şi în sfinţenia pe care ne-o dăruieşte ea, şi astfel să dobândim bucuria despre care Mântuitorul spune în Evanghelie: 'ca bucuria Mea să o aibă deplin în ei' (Ioan 17, 13), adică să avem bucuria de a fi ortodocşi sau drept măritori creştini, bucuria de a avea nădejdea mântuirii şi a vieţii veşnice. Amin (Articol publicat în ziarul „Lumina de Duminică” )


.. | :

Galerie foto

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel
Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit în deschiderea concertului „Cinstire Sfinților Martiri Brâncoveni”, Ateneul Român, duminică, 17 august 2014:

Ştiri Patriarhie

Credincioşii ortodocşi ucrainieni din judeţul Timiş au îmbrăcat astăzi straie de sărbătoare. Aceştia au participat în număr...
Biserica Ortodoxă se află, astăzi, 31 august 2014, în Duminica a XII-a după Rusalii. Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din...
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit, astăzi, 30 august 2014, vizita Cardinalului Leonardo Sandri, Prefectul Congregaţiei pentru...
Credincioșii ortodocși pomenesc, la 29 august, Tăierea Cinstitului Cap al Sfântului Ioan Botezătorul, ultimul mare profet al...
La Duminica a XII-a după Rusalii membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl...