Naşterea Domnului - Crăciunul

Cel dintâi praznic împărătesc cu data fixă, în ordinea firească (cronologică) a vieţii Mântuitorului, este Naşterea, numită în popor şi Crăciunul, la 25 decembrie, este sărbătoarea anuală a naşterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos (vezi Luca II, .1-21). Pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creştină, dintre cele ale Mântuitorului, deşi nu este tot atât de veche ca Pastile sau Rusaliile, a căror origine sta în legătură cu sărbătorile iudaice corespunzătoare.



 a) În mentalitatea creştină primitivă, moştenită de la lumea veche, accentul se punea pe ziua morţii şi a învierii divinităţilor adorate, iar nu pe ziua naşterii lor. De aceea, cultul Mântuitorului în Biserica primară era concentrat mai tot în jurul morţii şi al învierii Sale. Calendarele creştine păstrează de asemenea în amintirea posterităţii, nu datele naşterii mucenicilor şi ale Sfinţilor, ci datele morţii lor. De aceea, Naşterea Domnului este considerată în general ca o sărbătoare de origine mai nouă decât Pastile. Vechimea ei se poate urmări retrospectiv în documente până pe la sfârşitul secolului III, când - după o tradiţie consemnată de istoricul bizantin Nichifor Calist - pe timpul prigoanei lui Diocletian şi Maximian, o mare mulţime de creştini au pierit arşi de vii într-o biserică din Nicomidia, în care ei se adunaseră să prăznuiască ziua Naşterii Domnului.



b) Deşi sărbătorită în toată lumea creştină, totuşi, la început era deosebire între creştinii din Apus şi cei din Răsărit, în ceea ce priveşte data acestei sărbători. Astfel, în Apus, cel puţin de prin sec. III, Naşterea Domnului se serba, ca şi azi, la 25 decembrie, potrivit unei vechi tradiţii, după care recensământul lui Cezar August, în timpul căruia Sf. evanghelist Luca ne spune că s-a întâmplat Naşterea Domnului (Luca II, 1 ), a avut loc la 25 decembrie 754 ab Urbe condita (de la fundarea Romei). După Sf. Ioan Gură de Aur, tradiţia aceasta este foarte veche la Roma şi acolo, spune el, Naşterea Domnului s-ar fi serbat de la început la 25 decembrie. Cam acelaşi lucru afirma, puţin mai târziu, şi Fericitul Ieronim, într-o cuvântare ţinută de el la Ierusalim, în ziua de 25 decembrie; convingerea că în această zi S-a născut Hristos, spune el, este veche şi universală.



 De asemenea, după Fericitul Augustin, consensul Bisericii fixează ziua naşterii Domnului în ziua a opta a calendelor lui ianuarie (25 decembrie). Dar ceea ce este sigur este că în Răsărit, până prin a doua jumătate a secolului IV, Naşterea Domnului era serbata în aceeaşi zi cu Botezul Domnului, adică la 6 ianuarie; această dublă sărbătoare era numită în general sărbătoarea Arătării Domnului. Practică răsăriteana se întemeia pe tradiţia că Mântuitorul S-ar fi botezat în aceeaşi zi în care S-a născut, după cuvântul Evangheliei, care spune că, atunci când a venit la Iordan să Se boteze, Mântuitorul avea ca la 30 ani (Luca III, 23).



 De fapt însă, atât în Orient cât şi în Occident Naşterea Domnului a fost serbata de la început la aceeaşi dată, în legătură cu aceea a solstiţiului de iarnă, numai că orientalii au fixat-o, după vechiul calcul egiptean, la 6 ianuarie, pe când Apusul, în frunte cu Roma, a recalculat-o, fixând-o în funcţie de data exactă la care cădea atunci solstiţiul, adică la 25 decembrie.



 Se consideră că sărbătoarea Naşterii s-a despărţit pentru prima dată de cea a Botezului, serbandu-se la 25 decembrie, în Biserica din Antiohia, în jurul anului 375, apoi la Constantinopol în anul 379, când Sf. Grigorie de Nazianz a ţinut cu acel prilej celebra predica festivă, care va servi mai târziu că izvor de inspiraţie imnografului Cosma de Maiuma la compunerea canonuluf Naşterii ("Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L !...").



 Peste câţiva ani, se introducea dată de 25 decembrie, pentru prăznuirea Crăciunului, şi la Antiohia, după cum dovedeşte Omilia la Naşterea Domnului, ţinută la Antiohia de Sf. loan Gură de Aur în 386, şi amintită mai înainte. În Constituţiile Apostolice (V, 13), redactate spre sfârşitul, secolului IV, Naşterea Domnului e numărata că cea dintâi dintre sărbători, recomandându-se serbarea ei la 25 decembrie, iar în alt loc (cart. VIH, cap. 33) e amintită ca o sărbătoare deosebită de cea. a Epifaniei. Cu timpul, şi anume prin prima jumătate a secolului V, ziua de 25 decembrie că dată a sărbătorii Naşterii a fost introdusă şi în Biserica Alexandriei, apoi în cea a Ierusalimului, generalizându-se astfel în creştinătatea răsăriteană. Numai armenii serbează încă până astăzi Naşterea Domnului tot la 6 ianuarie (odată cu Botezul Domnului), că în vechime.



 c) La fixarea zilei de 25 decembrie că dată a sărbătorii Naşterii Domnului, s-a avut în vedere probabil şi faptul că mai toate popoarele din antichitate aveau unele sărbători solare care cădeau în jurul solstiţiului de iarnă (22 decembrie), sărbători care erau împreunate cu orgii şi. petreceri desantate şi pe coare Crăciunul creştin trebuia să le înlocuiască. Biserica a vrut să contrapună o sărbătoare creştină mai ales cultului lui Mitra, zeul soarelui, cult de origine orientală, care prin sec. III făcea o serioasă concurenta creştinismului, îndeosebi în rândurile armatei romane, şi a cărui sărbătoare centrală cădea în jurul solstiţiului de iarnă (22-23 decembrie), ea fiind privită ca zi de naştere a zeului Soare, învingător în lupta contra frigului şi a întunericului, şi Ziua de naştere a Soarelui nebiruit, pentru că de aici înainte zilele încep să crească, iar nopţile să scadă. Opinia generală a liturgistilor şi istoricilor apuseni este că ziua de naştere a zeului Mitra (sărbătoare introdusă la Roma de împăratul Aurelian la 274) ar fi fost astfel înlocuită cu ziua de naştere a Mântuitorului care fusese numit de prooroci "Soarele Dreptăţii" (Maleahi IV, 2) şi "Răsăritul cel de sus" (comp. Zaharia VI, 12 ; Luca I, 78, 79 şi Troparul Naşterii Domnului) şi pe Care bătrânul Simeon îl numise "Lumina spre descoperirea neamurilor" (Luca II. 32), iar apoi El însuşi Se numise pe Sine "Lumina lumii" (Ioan IX, 5). Este însă posibil ca adevăratul raport cronologic dintre aceste două sărbători să fie invers, adică va fi existat mai întâi sărbătoarea creştină a Naşterii lui Iisus la 25 decembrie, iar introducerea de către Aurelian a sărbătorii păgâne a lui Mitra la 274 să fi constituit o încercare neizbutită de a înlocui sărbătoarea creştină, mai veche.



 Tot în legătură cu fenomenele naturii erau şi sărbătorile de iarnă ale romanilor, că Saturnaliile (sărbătoarea lui Saturn) şi Juvenaliile (sărbătoarea tinerilor sau a copiilor), care cădeau cam în acelaşi timp. De aceste sărbători ale strămoşilor noştri romani erau legate o mulţime de datini şi obiceiuri vechi, pe care poporul nostru le păstrează până azi, dar le-a pus în legătură cu Naşterea Domnului şi le-a împrumutat sens şi caracter creştin, că de exemplu: colindele, sorcova, pluguşorul s.a., la care cu timpul s-au adăugat şi altele, de origine şi concepţie pur creştină, că : Vicleiemul, Irozii, Steaua s.a., care fac din sărbătoarea Crăciunului una dintre cele mai scumpe şi mai populare sărbători ale Ortodoxiei româneşti.



 Nu mai puţin se poate să fi contribuit la fixarea zilei de 25 decembrie că dată a Naşterii Domnului şi o consideraţie simbolică, în legătură cu cursul anului solar. Deoarece Sf. Ioan Botezătorul a spus: "Aceluia (adică lui Iisus) se cade să crească, iar mie să mă micşorez" (Ioan III, 30), s-a aşezat sărbătoarea Naşterii lui la 24 iunie (momentul solstiţiului de vară, când zilele încep să descrească), iar Naşterea Mântuitorului la 25 decembrie, adică după solstiţiul de iarnă, când zilele încep să se mărească.



d) Odată fixată la 25 decembrie, sărbătoarea Naşterii Domnului a atras după sine revizuirea şi deplasarea sau fixarea datelor unui şir întreg de alte sărbători, în general mai noi, care stau în dependenţă cronologică de ea, şi anume : Tăierea-împrejur a Domnului, întâmpinarea Domnului, Bunavestire şi Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (vezi mai departe). Totodată, în legătură cu marele praznic, au luat naştere în calendarul răsăritean pomenirile unor sfinţi mai importanţi din Vechiul şi din Noul Testament, grupate înainte şi după data Naşterii Domnului (ca de ex: cele 2 duminici dinaintea Naşterii şi cea de după Naştere), a căror vechime e atestata încă din sec. IV. Sărbătoarea Naşterii a devenit astfel al doilea punct cardinal al anului bisericesc, după Sfintele Paşti. După cum dată Paştilor guvernează întreg ciclul sărbătorilor cu data variabilă   (vezi   mai departe   la această sărbătoare), tot aşa Crăciunul reglementează un ciclu important de sărbători cu date fixe, presărate în tot cursul anului bisericesc.



e)  În ceea ce priveşte modul sărbătoririi, ziua Naşterii Domnului, fiind privită ca una dintre cele mai mari sărbători creştine, era prăznuita cu mare solemnitate. În ziua precedentă se ajuna  (obicei existent încă din sec. IV), se făcea slujbă în cadrul căreia se botezau catehumenii, ca şi la Paşti şi la Rusalii, şi se citeau Ceasurile mari sau împărăteşti, numite aşa pentru că la Bizanţ luau parte la ele şi împăraţii, iar la noi domnitorii cu toată curtea lor. Tot în ajun, slujitorii Bisericii (preoţii şi cântăreţii) umblau, ca şi azi, cu icoana Naşterii pe la casele credincioşilor, pentru a le vesti măritul praznic de a doua zi. Cu timpul, s-a instituit şi postul Crăciunului, ca mijloc de pregătire sufletească pentru întâmpinarea sărbătorii. Ziua sărbătorii însăşi era zi de repaus; până şi sclavii erau scutiţi în această zi de corvezile obişnuite. Erau oprite, prin legi civile, spectacolele şi jocurile de teatru şi cele din palestre şi circuri. Era interzisă, de asemenea, plecarea genunchilor, atât în ziua Naşterii cât şi în tot timpul până în ajunul Bobotezei, regulă pe care, în virtutea tradiţiei, o păstrează până astăzi cărţile noastre de slujbă. (Pr. Prof. Ene Branişte)



25.12.2013 | 00:35

Galerie foto

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel
Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la începutul anului şcolar 2014-2015:

Fiecare început de an şcolar reprezintă deopotrivă un moment de bucurie şi de emoţie pentru copii, mai...

Ştiri Patriarhie

Cantina pentru săraci (socială) Casa Barnabas a Centrului eparhial București a primit destinația de cantină pentru Centrul de zi pentru...
Pentru prima dată după 160 de ani, Sfântul Irodion de la Mănăstirea Lainici a revenit în Bucureştiul natal. Sfintele sale moaşte,...
Creștinii ortodocși au sărbătorit duminica aceasta, la 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci. Numeroase locașuri de cult din...
Eroii neamului au fost pomeniți astăzi, 13 septembrie 2014, în Munții Bucegi, în apropierea crucii de pe vârful Caraiman. Pe...
Sute de credincioși bucureșteni au venit astăzi, 14 septembrie 2014, la biserica „Sfântul Vasile-Victoria” să se închine...