Orice om credincios trebuie să fie şi milostiv

Cu prilejul cinstirii celui de-al doilea hram, "Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina", osteneala preoţilor şi jertfelnicia credincioşilor Parohiei "Buna Vestire" - Giuleşti, Protoieria I Capitală, au fost răsplătite ieri, 25 noiembrie, prin primirea unui nou veşmânt al harului pentru lăcaşul de cult. Slujba de sfinţire a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, informează "Ziarul Lumina".

Primirea veşmântului cel nou al lăcaşului de cult, cu hramurile "Buna Vestire" şi "Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina", a fost urmarea firească a încheierii lucrărilor de consolidare, restaurare şi împodobire a bisericii din ultimii ani. "Acest lăcaş de cult a mai fost sfinţit, prima oară la finalizarea construcţiei bisericii, apoi în urma lucrărilor de reconstrucţie cauzate de bombardamentul asupra altarului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cu prilejul sărbătoririi celui de-al doilea hram, "Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina", Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost prezent în mijlocul nostru şi a îmbrăcat biserica parohiei noastre într-o haină nouă şi frumoasă, ca o mireasă a lui Hristos", a precizat pr. paroh Lucian Gheorghe.

În ziua resfinţirii lăcaşului de cult, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi, între care amintim pe pr. consilier patriarhal Michael Tiţa şi pr. protopop Vasile Dumitru al Protoieriei I Capitală. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul "Symbol" al Patriarhiei Române.

Resfinţirea bisericii a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Preafericirea Sa a explicat la final semnificaţiile duhovniceşti ale Evangheliei duminicii a 30-a după Rusalii, în care se arată că orice om credincios trebuie să fie şi milostiv, pentru că Tatăl nostru Cel din ceruri este milostiv, iar Împărăţia lui Dumnezeu se poate lua numai prin milostenie, fiindcă "atunci când suntem milostivi, Dumnezeu Cel milostiv Se recunoaşte în cei milostivi, iar cei milostivi Îl înţeleg şi Îl iubesc şi se pot apropia de El în bucuria şi slava iubirii milostive a Preasfintei Treimi", a spus Patriarhul României. Dregătorul bogat, de care aminteşte Sfânta Evanghelie, era evlavios, cuvios, împlinitor al legilor Vechiului Testament, dar în adâncul sufletului său se ascundea patima lăcomiei de averi materiale, lipsindu-i milostenia. "Potrivit tradiţiei Bisericii noastre, acest tânăr, după un an de luptă cu el însuşi, s-a hotărât totuşi şi a vândut averile şi a împărţit banii săracilor, devenind unul dintre cei care Îl urmau pe Iisus. Chiar se spune că a devenit Episcop în Asia Mică. A fost nevoie de un timp de luptă nu cu alţii, ci cu sine însuşi. A fost nevoie de o răstignire interioară între a împlini sfatul Mântuitorului Hristos sau a rămâne în continuare legat de bogăţiile materiale", a arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

În continuare, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a explicat că cel care face milostenie dobândeşte comori în ceruri, fiindcă după despărţirea sufletului de trup, de toate cele materiale, luăm în sufletul nostru doar lumina faptelor bune. "Când am făcut o milostenie, se luminează sufletul nostru, pentru că în primul rând se luminează sufletul celui care a primit milostenia noastră ca pe un dar de la Dumnezeu, iar Dumnezeu a folosit mâinile noastre ca să ajute pe cel care e nevoiaş şi s-a rugat Lui ca să fie ajutat. În felul acesta, o faptă bună se transformă în sufletul nostru într-o calitate numită bunătate", a mai spus PF Patriarh Daniel.

Suflete pline de lumină s-au învrednicit a avea şi sfinţii mari mucenici prăznuiţi ieri, Sfânta Ecaterina, ocrotitoarea intelectualilor şi a tinerilor, şi Sfântul Mercurie, pomeniţi de Preafericitul Părinte Patriarh spre a le fi credincioşilor modele de bunătate, milostenie şi mărturisire a dreptei credinţe pentru dobândirea mântuirii întru Hristos.

La final, Patriarhul României a acordat preotului paroh Lucian Gheorghe ordinul "Sanctus Stephanus Magnus", iar preoţilor slujitori Marin Voinea, Nicolae Ene, Matei Velea, Ionuţ Tutea, diaconului Marian Ungureanu şi pictorului restaurator Gheorghe Albu diploma de vrednicie "Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou". Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dăruit parohiei o cruce de binecuvântare, cărţi liturgice şi duhovniceşti, iar credincioşilor, câte o iconiţă cu chipul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina. Din partea parohiei "Buna Vestire" - Giuleşti, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit o icoană a praznicului Bunei Vestiri.

Cu prilejul resfinţirii acestui lăcaş de cult, credincioşii au avut bucuria de a intra şi a se închina în altar până la miezul nopţii.


26.11.2012 | 09:49

Galerie foto

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel
Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la împlinirea a 20 de ani de la întronizarea ca Episcop al eparhiei Dunării de Jos a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian (joi, 24...

Ştiri Patriarhie

Sute de credincioşi au participat astăzi, 27 iulie 2014, în ziua sărbătorii Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, la...
De câteva luni, cei care trec pe lângă şantierul Catedralei Mântuirii Neamului pot observa suprastructura edificiului. În...
În Duminica a VII-a după Rusalii membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României a aniversat ieri, 22 iulie 2014, împlinirea vârstei de 63 de ani. Cu acest...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române se află zilele acestea în zona Prahovei din Arhiepiscopia...