Sprijin financiar pentru Biserica Greciei. Patriarhul Daniel: Un mic semn de solidaritate frățească

În scrisoarea adresată Arhiepiscopului Atenei, vineri, 14 septembrie, Preafericitul Părinte Daniel a spus că suma colectată din Patriarhia Română pentru ajutorarea Bisericii Greciei după tragicul incendiu din apropierea Atenei, reprezintă „un mic semn de solidaritate frățească cu Biserica Ortodoxă a Greciei”.

Preafericirea Sa a făcut referire la bunele relaţii dintre cele două Biserici, dar şi la generozitatea Bisericii Greciei care „a acordat de-a lungul ultimilor decenii burse de studiu pentru tinerii ortodocși români şi a sprijinit Biserica Ortodoxă Română şi sub alte forme, în special cu ajutoare umanitare în perioada de după Revoluția română din anul 1989”.

Incendiile care au afectat Grecia în această vară s-au declanşat în contextul unui val de căldură care s-au abătut asupra ţării, cu temperaturi de până la 40 de grade Celsius. Acestea au fost cele mai devastatoare din 2007, când zeci de oameni au murit în peninsula Peloponez.


Text integral:

Preafericirii Sale,
Preafericitului Părinte Ieronim II, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade
Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei

Preafericirea Voastră, iubit frate în Hristos,

Cu frățească dragoste în Hristos, Vă facem cunoscut că urmare apelului nostru pentru ajutorarea Bisericii Ortodoxe a Greciei, după tragicul incendiu din apropierea Atenei, din 23-24 iulie 2018, din partea eparhiilor din Patriarhia Română a fost colectată suma de 300.000 Euro.

Dăruim această sumă Bisericii Ortodoxe a Greciei pentru acoperirea nevoilor urgente, după cum va decide Preafericirea Voastră împreună cu Sfântul Sinod al Bisericii Greciei.

Această sumă reprezintă un mic semn de solidaritate frățească a Bisericii Ortodoxe Române cu Biserica Ortodoxă a Greciei, care, cu multă generozitate, a acordat de-a lungul ultimilor decenii burse de studiu pentru tinerii ortodocși români şi a sprijinit Biserica Ortodoxă Română şi sub alte forme, în special cu ajutoare umanitare în perioada de după Revoluția română din anul 1989.

Ne rugăm Preasfintei Treimi, Maicii Domnului şi tuturor sfinților să ocrotească Biserica Ortodoxă a Greciei şi poporul elen, iar Preafericirii Voastre şi Sfântului Sinod să Vă dăruiască sănătate şi mult ajutor în lucrarea pastorală şi socială pe care o desfășurați.

Cu aleasă prețuire şi frățească dragoste în Hristos,

† DANIEL
Patriarhul României şi
Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Foto credit: Arhivă Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente