Spectacolul „Brâncovenii” va fi jucat la Casa de Cultură „Constantin Brâncoveanu” din Horezu

Spectacolul „Brâncovenii” va fi pus în scenă în 16 august, de la orele 19:00, la Casa de Cultură „Constantin Brâncoveanu” din Horezu, scrie site-ul oficial al Eparhiei Râmnicului.

Spectacolul va fi prezentat de Compania Teatrală „Zona” din București, în contextul sărbătoririi Sfinților Martiri Brâncoveni.

Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Râmnicului, Primăria și Consiliul Local Horezu.

Spectacolul aduce în prim-plan, cu mijloacele artei dramatice, personalitatea Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, realitatea istorică fiind completată cu elemente de ficţiune artistică.

Scenariul a fost scris de Pr. Bogdan-Aurel Teleanu, iar spectacolul regizat de doamna Ivona Boitan se bucură de participarea actorilor Constantin Codrescu, Ana Calciu, Damian Victor Oancea, Magda Catone, Mihai Coadă, Ovidiu Cuncea, Tiberiu Păun, Bogdan Iacob, Dana Rusu, Alexandru Ionescu și a membrilor trupei Teatrului Parohial „Ateneul Sfântului Pantelimon”.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente