Spectacol caritabil pentru copiii cu deficiențe de auz la Colegiul Național Matei Basarab din București

Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Auz Sfânta Maria și Colegiul Național Matei Basarab din București organizează spectacolul caritabil De la SEMN la SENS. Evenimentul va avea loc în sala de spectacole a Colegiului Național Matei Basarab, în data de 24 noiembrie 2016, începând cu ora 17:00. Intrarea se face pe bază de donație, notează pagina de facebook a Școalii Gimnaziale Sfânta Maria.

Pe scenă, alături de copiii Școalii Gimnaziale Sfânta Maria (Trupa de teatru gestual Necuvinte, Trupa de acrobați Aripi, Grupurile de dansatori Joc și What?), vor fi  prezenți și elevii ai Colegiului Național Matei Basarab.

Finanţarea obţinută în urma acestui spectacol va servi la dotarea Atelierului de tipografie Print XXI. Principalii beneficiari ai acestui atelier sunt elevii deficienți de auz care urmează cursurile Școlii Profesionale, calificarea Tipograf / Tipăritor offset. O altă parte a fondurilor strânse se vor direcţiona către dezvoltarea de resurse educaționale online cu suport în limbaj mimico – gestual.

De la SEMN la SENS este un spectacol caritabil realizat împreună și pentru copiii cu deficiențe de auz. Spectacolul caritabil reprezintă debutul campaniei Creștem prin Artă!, care are drept misiune îmbunătățirea educației copiilor cu deficiențe de auz.

Comentarii Facebook


Știri recente