Spectacol caritabil organizat de Parohia bucureșteană „Sf. Nicolae – Dintr-o zi”

În cadrul acțiunilor dedicate Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, Parohia Sf. Nicolae – Dintr-o zi din Capitală a organizat în seara zilei de 06 iunie 2016 un spectacol caritabil pe scena Teatrului Excelsior. Piesa de teatru Întâmplări din mușuroi a fost interpretată de 19 copii de la această Biserică, coordonați de Diacon Nicolae Mogage. Textul original al piesei, muzica, costumele și decorurile au fost realizate de copii, tineri și adulți apropiați ai Bisericii Sf. Nicolae Dintr-o zi, care s-au implicat cu entuziasm în organizarea acestui spectacol.

Acest eveniment s-a născut din dorința de a le oferi copiilor care frecventează această Biserică un prilej de a descoperi bucuria de a fi împreună și de a cultiva mai mult prietenia dintre ei, dar şi cu gândul de a-i obișnui pe cei mici cu experiența ajutorării concrete a semenilor aflați în situații mai dificile.

În urma acestui spectacol caritabil, din vânzarea biletelor și din donații, s-au adunat aprox. 10.000 de lei, bani care vor fi oferiți pentru susținerea unui caz umanitar.

Flavia, o fetiță de 10 ani, prezentă și ea luni seara în sala Teatrului Excelsior, avea nevoie de o sumă importantă de bani pentru a putea achita contravaloarea unui implant osos. Cazul Flaviei a fost recomandat de domnul prof. univ. dr. Gheorghe Burnei de la Spitalul de copii Marie Curie, cel care va coordona echipa de chirurgi care va realiza această operație.

La sfârșitul piesei, domnul doctor le-a prezentat spectatorilor cazul Flaviei și le-a mulțumit micilor actori și publicului pentru că, prin efortul și contribuția lor, fetița va putea fi operată în zilele următoare.

Comentarii Facebook


Știri recente