Spania | Parohia Sfântul Efrem cel Nou din Torrent și-a serbat ocrotitorul

În Parohia românească din Torrent, Spania, au avut loc în perioada 5-7 mai 2017 mai multe evenimente prilejuite de sărbătoarea ocrotitorului spiritual al comunității: Sfântul Efrem cel Nou.

Vineri 5 mai, în ziua cinstirii Sfântului Efrem a fost oficiată Sfânta Liturghie, iar sâmbătă seara, slujba Vecerniei urmată de câteva dezbateri duhovnicești cu privire la viața și mucenicia sfântului serbat și despre roadele rugăciunii în viața creștinului.

Pentru a oferi credincioșilor posibilitatea participării într-un număr mai mare la aceste eveniment, hramul parohiei a fost sărbătorit duminică, 7 mai.

La Sfânta Liturghie, împreună cu Pr. Vasile Pop, Parohul comunității, a slujit Protos. Nifon Neamciuc, starețul Mănăstirii Sfânta Cuvioasă Parascheva, din Strâmtura, Maramureș.

Între invitați s-a aflat și Pr. Gheorghe Alin Resiga din parohia românească din Llíria, care a adus spre închinare un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna.

De asemenea, credincioșii au avut posibilitatea de a cinsti epitrahilul Sfântului Efrem cel Nou, pe care parohia Torrent l-a primit de la Nea Makri în anul 2014.

Începând cu data de 7 mai, în parohie a debutat programul de rugăciune Să ne rugăm împreună cu Sfântul Efrem cel Nou. Pentru a marca împlinirea a cinci ani de la înființarea parohiei din Torrent, preotul paroh și credincioșii vor săvârși timp de 40 de zile Acatistul Sfântului Efrem.

Comentarii Facebook


Știri recente