Spania | Cultură, educaţie şi spiritualitate în tabăra românească de la Almeria

Copii și tineri din comunitățile românești din Madrid (Leganes, Brunete, Collado Villalba, Mejoda del Campo), Valencia (Torente) și Almeria – Spania s-au aflat în perioada 2-7 iulie 2017 în tabăra de spiritualitate și cultură românească de la Almeria, informează Departamentul de Comunicare al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni.

Cei prezenți au fost încântați că au avut ocazia să vorbească numai în limba română. Au apreciat faptul că au avut posibilitatea să lege noi prietenii și au dorit să afle cât mai multe lucruri despre România.

Cei 26 de participanţi au beneficiat de cursuri de limba şi literatura română, istorie, tradiţii şi obiceiuri româneşti, dar şi de formare duhovnicească, promovarea spiritualităţii şi drepturilor culturale fundamentale. La finalul cursurilor, participanții au primit din partea IEH diplome de participare.

Tabăra de cultură şi spiritualitate de la Almeria a fost prima  dintr-o serie de trei tabere care au loc în perioada 2 iulie – 27 august 2017, în Almeria și Madrid, Spania.

Taberele sunt realizate în baza parteneriatului dintre Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni (instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni),  Episcopia Ortodoxă Română din Spania şi Portugalia și Asociația Nepsis Spania.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente
PS Damaschin Dorneanul

Cuvântul Preasfinţitului Părinte Damaschin Dorneanul cu prilejul instalării ca Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre, Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Preacuvioase Maici, Domnule Ministru Secretar de Stat, Distinşi reprezentanţi ai autorităţilor locale, Fraţilor şi surorilor în Hristos Domnul, Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hrisos…