Smerenia este temelia vieții creștine

Biserica Ortodoxă se află, astăzi, în Duminica a XXXIII-a după Rusalii, numită și a Vameșului și a Fariseului. În toate bisericile s-a citit la Sfânta Liturghie Pericopa din Evanghelia Sfântului Evanghelist Luca, capitolul 18, versetele de la 10 la 14, în care se relatează Pilda Vameșului și a Fariseului.

În cuvântul de învățătură rostit în Paraclisul Reședinței Patriarhale cu hramul Sfântul Grigorie Luminătorul, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a evidențiat învățăturile ce reies din Pericopa Evanghelică de astăzi: „Evanghelia Duminicii a XXXIII-a după Rusalii ne arată o învățătură a Mântuitorului Iisus Hristos exprimată sub forma unei pilde, și anume Pilda Vameșului și a Fariseului. Această Evanghelie se află rânduită de Biserică spre a fi citită în prima duminică din perioada Triodului. Această perioadă este una de zece săptămâni dintre care șapte săptămâni reprezintă Postul Sfintelor Paști, iar trei săptămâni sunt pregătitoare sau vestitoare pentru Postul Sfintelor Paști”.

Patriarhul României a arătat că cele trei duminici premergătoare postului Sfintelor Paști ne învață ce anume trebuie să împlinim și să cultivăm în această perioadă, ele având o semnificație deosebită: „Este deosebit de important să cunoaștem că cele trei duminici pregătitoare pentru perioada postului Sfintelor Paști au o semnificație deosebită pentru întreaga perioadă. În Duminica Vameșului și a Fariseului este prezentată ca virtute și lucrare duhovnicească de bază pentru toată perioada postului rugăciunea smerită. În Duminica Fiului Risipitor este prezentată lucrarea duhovnicească valabilă pentru toată perioada postului, dar și pentru toată perioada vieții creștinului, și anume pocăința sinceră. În Duminica a Înfricoșătoarei Judecăți ne este prezentată o lucrare duhovnicească deosebit de importantă pentru toată perioada postului și pentru toată viața creștinului, și anume milostenia generoasă sau dărnicia plină de iubire smerită și compătimitoare față de cei care sunt în necazuri sau suferință”. Astfel, „cele trei duminici pregătitoare ne arată trei lucrări de bază pe care trebuie să le dezvoltăm, să le cultivăm, mai ales în perioada Postului Sfintelor Paști. Acestea sunt: rugăciunea smerită, pocăința sinceră și milostenia faptelor bune. Perioada aceasta a postului care este anunțată prin trei duminici semnificative este o perioadă de urcuș duhovnicesc spre Înviere, și anume înviere a sufletului din moartea păcatului și de primire a luminii Sfintelor Paști prin întâlnirea cu Hristos Cel răstignit și Înviat”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, făcând referire la modul în care se rugau vameșul și fariseul din pilda rostită de Mântuitorul Iisus Hristos, a spus: „Vedem doi oameni și două moduri sau două feluri de rugăciune. Tot ceea ce spunea fariseul era adevărat, dar starea în care el se ruga era una plină de mândrie. El se face că mulțumește lui Dumnezeu, dar îndată trece la mulțumirea de sine zicând: Mulțumesc Ție Dumnezeule că nu sunt ca ceilalți oameni. Plin de sine, mulțumit de sine și împăcat cu sine, acest fariseu nu se gândește decât la sine chiar dacă se află în fața lui Dumnezeu. El de fapt îl ia pe Dumnezeu drept martor al performanțelor sale morale și religioase. Deci, această iubire de sine și gândire doar la sine ca mulțumire de sine îl face pe fariseu plin de sine și deci nu mai este în el loc pentru prezența lui Dumnezeu Cel Smerit și Milostiv. Ca atare, fiind plin de sine, fariseul nu mai poate iubi pe nimeni în afară de el însuși și îndată începe a judeca pe ceilalți. Așadar, păcatul mare al fariseului în timpul rugăciunii este pe lângă iubirea de sine și judecarea altora. El nu se compară cu alți farisei, cu oameni din categoria lui socială, ci se compară cu alții care se află din punct de vedere moral sub nivelul său pentru a se arăta superior acestora. Pe de altă parte vedem că vameșul stă într-o poziție smerită, cu privirea spre pământ, recunoscând astfel că este prea mult legat de cele pământești și ca atare cere iertare de la Dumnezeu pentru păcatele sale care l-au înrobit în cele pământești și trecătoare. Însă, în sinceritatea lui recunoaște că nu are nici un merit și că toată mântuirea lui depinde doar de milostivirea lui Dumnezeu”.

Să săvârșim fapta bună întru smerenie și să ne pocăim de toate păcatele noastre printr-o rugăciune smerită

În continuare, Preafericitul Părinte Daniel a subliniat faptul că Biserica ne îndeamnă să săvârșim faptele bune întru smerenie: „Vedem aici un om drept, moral, virtuos și mândru – fariseul și un om păcătos, dar smerit care recunoaște propriile limite și recunoaște nevoia, ajutorul lui Dumnezeu pentru a se ridica din păcatele sale și pentru a dobândi mântuirea – vameșul. La prima vedere, Evanghelia aceasta ne arată că Dumnezeu preferă un păcătos smerit față de un drept mândru. Cu alte cuvinte, smerenia este mai mare decât toate faptele bune adunate la un loc dacă aceste fapte bune sunt făcute din mândrie sau au devenit izvor de mândrie. Însă, Utrenia din Duminica Vameșului și a Fariseului ne arată că dacă Dumnezeu iubește smerenia vameșului nu înseamnă ca aprobă și păcatele lui, iar dacă Dumnezeu respinge mândria fariseului nu înseamnă că sunt de lepădat faptele bune săvârșite de acesta. De aceea, în cântarea a cincea de la Utrenia din Duminica Vameșului și a Fariseului se adresează îndemnul de a uni faptele cele bune ale fariseului cu smerenia vameșului, zicând: Să ne sârguim să urmăm virtuților fariseului și să râvnim smereniei vameșului, urând însă greșelile amândurora. Deci, învățătura Bisericii este aceasta: să săvârșim fapta bună întru smerenie și să ne pocăim de toate păcatele noastre printr-o rugăciune smerită”.

Smerenia este starea de recunoaștere a limitelor noastre

„Smerenia este folositoare nu numai celor care sunt păcătoși, ci este folositoare și celor care săvârșesc fapte bune deoarece smerenia este starea de recunoaștere a limitelor noastre, de recunoaștere a stării noastre sufletești chiar dacă am săvârșit binele, pentru că prin smerenie înțelegem că puteam săvârși mai mult bine și puteam săvârși mai bine multe dintre faptele pe care le-am săvârșit, cu mai multă dăruire de sine, cu mai multă mulțumire adusă lui Dumnezeu și cu mai mult încredere în ajutor Lui decât în propriile noastre forțe”, a mai spus Preafericirea Sa.

Smerenia este temelia vieții creștine

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat importanța smereniei pentru viața creștină: „Smerenia este temelia vieții creștine. De ce ? Pentru că prin smerenie omul se golește de sine, de sinea egoistă, de iubirea de sine pătimașă și când se golește de iubirea de sine pătimașă se umple de iubirea lui Dumnezeu cea smerită și milostivă. De aceea, nici un om mândru nu poate iubi cu adevărat pe semenii săi. Numai omul smerit, care poartă în el iubirea smerită a lui Dumnezeu poate iubi cu adevărat pe semenii săi. Fariseul mândru nu iubește pe semenii săi, ci îi judecă. Însă, un om care este smerit și săvârșește fapte bune din smerenie, din iubire față de Dumnezeu, iubește pe semeni cu iubirea cu care îi iubește Dumnezeu. De aceea, el se roagă nu numai pentru sine, ci și pentru cei din jurul său și pentru mântuirea tuturor oamenilor. Deci, fără smerenie nu se poate dobândi iubirea milostivă, iubirea care nu caută ale sale. De aceea, smerenia este deodată temelia iubirii creștine și în același timp, după cum spune Sfântul Isaac Sirul când vorbește despre pocăință, este și cea mai înaltă dintre virtuți. Nu în înțelesul că este o virtute între altele, ci ea susține toate celelalte virtuți. Smerenia susține și iubirea adevărată, pentru că omul smerit se simte în fața lui Dumnezeu Cel Sfânt și Bun și oricât de curat ar fi omul și de bun niciodată curățenia lui nu ajunge să fie la înălțimea Sfințeniei lui Dumnezeu și niciodată bunătatea lui nu poate fi la înălțimea Bunătății lui Dumnezeu. De aceea, el este întotdeauna smerit pentru că nu se compară cu alți oameni, ci se compară cu Dumnezeu Cel Sfânt și Milostiv. Când ne comparăm cu oamenii din jur putem avea impresia că suntem superiori lor, însă când ne comparăm cu Dumnezeu Cel Sfânt și Milostiv totdeauna ne smerim pentru că nu am făcut tot binele care ar fi trebuit să îl facem și nu am ajuns la smerenia lui Dumnezeu”.

„Această Duminică a Vameșului și a Fariseului ne îndeamnă la rugăciunea smerită, rugăciunea care ne deschide spre a primi harul lui Dumnezeu Cel Smerit și Bun în sufletele noastre. S-a spus că postul smerește rugăciunea. Când postim, mai ales post negru, organismul se smerește, slăbește, dar se întărește sufletul în rugăciune. Deci, postul face rugăciunea smerită, iar rugăciunea smerită este cea dintâi hrană a postitorului. Când oamenii postesc mai mult trebuie să se roage mai mult. Renunță la hrana materială, dar se îmbogățesc sufletește și hrănesc sufletește din hrana spirituală a rugăciunii care este însăși prezența iubirii lui Dumnezeu în om”, a spus Preafericirea Sa.

Duminica viitoare Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica întoarcerii Fiului risipitor, a XXXIV-a după Rusalii.

Comentarii Facebook


Știri recente