Slujiri arhiereşti la Mănăstirea Nera şi la Catedrala Mitropolitană din Timişoara

În Duminica a 26-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a slujit la Mănăstirea Nera şi a pus piatra de temelie pentru paraclisul ce se va înălţa în incinta viitoarei clinici de recuperare oncologică de aici, iar Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, informează „Ziarul Lumina”.

În cea de-a doua duminică din Postul Naşterii Domnului, obştea monahală şi credincioşii Mănăstirii Nera din judeţul Caraş-Severin l-au avut în mijlocul lor pe Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, care, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în paraclisul cu hramul „Buna Vestire“. În cadrul Sfintei Liturghii, chiriarhul a hirotonit preot pe diaconul Marius Doran pe seama Parohiei Macovişte din Protopopiatul Moldova Nouă. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos“ al Episcopiei Caransebeşului.

Paraclis pentru clinica de recuperare oncologică

În cursul după-amiezii, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa ctitorilor şi a autorităţilor locale, a pus piatra de temelie la paraclisul cu hramul „Sfântul Siluan Athonitul“ din incinta viitoarei clinici de recuperare oncologică Nera. Aceasta este prima clinică de recuperare oncologică din România care va incorpora şi un centru de cercetări. Clinica se va îngriji de tratamentul bolnavilor de cancer în stadii iniţiale: aflarea veştii, debutul bolii, depistarea precoce. „Este foarte important ca în acest complex să avem şi o biserică deservită de părinţi călugări, în care să vină şi bolnavii ca să se tămăduiască mai întâi din punct de vedere spiritual. Ştim că atunci când ne aflăm în suferinţă, în boală, alergăm şi ne rugăm mai mult lui Dumnezeu, Doctorul suprem al sufletelor şi al trupurilor noastre. Nădăjduim ca în această biserică să se recupereze multe suflete şi bolnavii care vor fi internaţi aici să îşi găsească liniştea sufletească şi bineînţeles să Îl regăsească pe Mântuitorul Iisus Hristos“, a arătat Preasfinţitul Părinte Lucian. Clinica Nera va fi înălţată, în Valea Nerei, într-o zonă nepoluată din judeţul Caraş-Severin, localitatea Slatina Nera, comuna Sasca Montană. Clinica va fi de tip rezidenţial, cu 42 de saloane spaţioase şi confortabile, construite pe o structură arhitecturală şi funcţională de tip sanatorial.

Slujire arhierească la Catedrala Mitropolitană

În Duminica a 26-a după Rusalii, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit la Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Timişoara. Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai sfântului locaş. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, ierarhul a tâlcuit câteva dintre învăţăturile desprinse din pericopa evanghelică duminicală de la Luca 12, 16-21, ce istoriseşte „Pilda bogatului ce i-a rodit ţarina“. În acest sens, Preasfinţitul Părinte Paisie a arătat că, înainte de toate, omul are datoria de a mulţumi lui Dumnezeu atât pentru binecuvântările şi binefacerile revărsate asupra lui, cât şi pentru sănătatea şi prosperitatea casei lui, iar bogăţia să o privească ca pe un dar de la Dumnezeu, ce trebuie pus şi în folosul semenilor nevoiaşi. „Bogat fiind, omul nu trebuie să se despartă de Dumnezeu, ci trebuie să-I aducă mulţumire pentru roadele pe care le are. Şi gândul nostru, orice am fi în această lume, bogaţi sau săraci, mai mici sau mai mari, trebuie să fie cu luare aminte că toate câte le primim şi le adunăm în această viaţă sunt de la Dumnezeu, pentru a nu face din bogăţie un zid care să ne despartă de Dumnezeu şi de semenii noştri“, a menţionat Preasfinţia Sa. La momentul rânduit din slujbă, numeroşi credincioşi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul Catedralei Mitropolitane din Timişoara, condus de pr. Dan Dragomir.

Comentarii Facebook


Știri recente