Slujire arhierească la Seminarul Teologic Sfântul Ioan Casian din Tulcea

În duminica Fiului Risipitor, P.S. Sa Visarion Episcopul Tulcii a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în Capela Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea, informează Biroul de Presă al Episcopiei Tulcii.

Cu acest prilej P.S. Sa a hirotonit întru diacon pe teologul Gorun Gheorghe Cristian profesor de muzică la acest seminar.

În cuvântul de învățătură P.S. Sa a tâlcuit celor prezenți pericopa Evanghelică a zilei insistând asupra pocăinței ca remediu duhovnicesc împotriva păcatului și ca mijloc de apropiere față de Dumnezeu.

La sfârșitul slujbei a fost oficiat un parastas pentru ctitorii și binefăcătorii Seminarului Teologic din Tulcea care și-a cinstit astfel înaintașii pe cei care în urmă cu 21 de ani au pus bazele acestei instituții de învățământ teologic din Dobrogea.

Un cuvânt de salut a rostit și domnul Damian Dumitru Inspector General Școlar care a participat la sfânta slujbă alături de cadrele didactice, elevi și alți invitați.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Carpe in Deum” a Seminarului.

Comentarii Facebook


Știri recente