Slujire arhierească la Schitul „Acoperământul Maicii Domnului” din com. Izvoarele, Giurgiu

Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, s-a aflat joi, 01 octombrie 2015, în mijlocul obştii Schitului Acoperământul Maicii Domnului din com. Izvoarele, satul Chiriacu, cu prilejul hramului acestei aşezări monahale, informează site-ul oficial al Episcopiei Giurgiului.

Manifestările religioase închinate hramului schitului au debutat în ajun prin oficierea slujbei Vecerniei unită cu Litia de către un sobor de preoţi.

În ziua sărbătorii, Episcopul Giurgiului a oficiat Sfânta Liturghie, în biserica lăcaşului de cult, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Pentru bucuria duhovnicească a credincioșilor, de la Parohia Sfinții Martiri Brâncoveni din Municipiul Giurgiu a fost adusă icoana Sfântului Constantin Brâncoveanu, ce conţine un fragment din sfintele sale moaște.

La final, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre mijlocirea Maicii Domnului înaintea lui Dumnezeu, pentru noi oamenii.

În semn de preţuire, Preasfinţitul Părinte Ambrozie a oferit părintelui Protos. Dionisie Cârjan, egumenul schitului, o icoană cu chipul Sfântului Dionisie al Olimpului, Albumul Patriarhii României – evocări omagiale, Monografia Comunei Bolintin Deal şi publicaţia eparhială Revista Ortodoxă.

Totodată, preoţii slujitori au primit mai multe publicații apărute la Editura Episcopiei Giurgiului, iar credincioşii prezenţi ultimul număr al publicaţiei eparhiale Revista Ortodoxă şi al revistei Familia Ortodoxă.

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…