În ziua când facem pomenirea Sfinților Mucenici Teodot, Isihie și Nestor, la 2 martie 2014, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a patra din Triod, numită și duminica izgonirii lui Adam din Rai. Pericopa evanghelică rânduita să se citească la Sfânta Liturghie este cuprinsă în capitolul 6 al Evangheliei după Matei versetele 14-21.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei va fi prezent în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii Râmeț unde va sluji Sfânta Liturghie și va rosti cuvântul de învățătură.
La Mănăstirea Râmeț se va oficia mâine și o slujbă de parastas pentru martirii neamului. Mai multe detalii a oferit pentru Radio Reintregirea părintele Antonie Catinean, duhovnicul mănăstirii:
„În Duminica Lăsatului sec pentru Postul Sfintelor Paști membri Asociației „Avram Iancu” vor ridica la Mănăstirea Râmeț un parastas în memoria eroilor Horea, Cloșca, Crișan și Avram Iancu. La acest eveniment va fi prezent și Inaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, care va săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și va rosti și un cuvânt de învățătură pentru cei prezenți. Toți cei care doresc să fie prezenți la această manifestare îi așteptăm cu drag la Mănăstirea Râmeț.”
Părintele duhovnic Antonie Catinean a prezentat și un istoric al mănăstirii Râmeț: „Străjuită de culmile stâncoase ale munților Trăscăului, Mănăstirea Râmeț este localizată pe raza comunei Râmeț, județul Alba, într-un cadru natural foarte pitoresc. La început a fost aici o adevărată sihăstrie a eremiților care trăiau în peșterile munților din jur. Cercetările istorice făcute la mănăstirea Râmeț, atestă ca vechea biserica a mănăstirii, care este monument istoric, este chiar biserica zidită de acești călugări eremiți, în secolul al XIII-lea sau începutul secolului al XIV-lea. Din această perioadă sihăstria devine mănăstirea eremiților, prima și cea mai organizată mănăstire din munții Apuseni, care dăinuie până în zilele noastre. Cea dintâi referire documentara despre mănăstirea Râmeț o avem pe al treilea strat de pictură din biserică veche care are următorul conținut: Am scris eu preapacatosul rob al lui Dumnezeu, Mihu zugravul de la Crisul Alb, cu încuviințarea Arhiepiscopului Ghelasie, în zilele regelui Ludovic, în anul 1377, luna iulie, ziua a doua. Mănăstirea Râmeț a trecut și prin perioade mai grele așa cum este anul 1762, când armatele imperiale ale generalului Buccow au încercat să distrugă mănăstirea, lovind cu tunurile în zidurile bisericii. La scurt timp după refacerea bisericii, la 1785 este distrusă din nou deoarece credincioșii antrenați de călugări au participat efectiv la răscoală țărăneasca a lui Horea, Cloșca și Crișan. Începând din anul 1792 până în 1940 viața monahală a fost întreruptă, iar până în 1955 mănăstirea a fost locuită de călugări, vestiți în acele vremuri prin viața lor de mare sfințenie. În acest sens îl putem aminti pe starețul Evloghie Ota, originar din Geoagiu de Sus, care după o viețuire la Sfântul Munte se întoarce în țară și pune bazele monahale la mănăstirea Râmeț. În anul 1955 mănăstirea este transformată în chinovie de maici. În același an părintele Dometie Manolache, împreună cu un grup de surori din partea Sebesului, care și-au făcut o parte din ucenicia lor la mănăstirea Rătești, vin la mănăstirea Râmeț și reînnoadă rânduiala monahală și tradiția îmbogățită prin rugăciune și evlavie. După moartea părintelui Dometie din anul 1975, conducerea duhovnicească îi va reveni părintelui Ioachim, care va fi duhovnicul mănăstirii până în 2006, pe o perioadă de 31 de ani, ajutat de părintele Varsanufie, părintele Filotei și părintele Ioanichie. Mănăstirea Râmeț are ca și obște aproximativ 100 de monahii și surori, conduse de maica stareță Ierusalima Ghibu. Pentru buna organizare a vieții de obște, vechile rucodelii de mâna au fost înlocuite cu forma atelierelor manăstirești, astăzi în mănăstire existând ateliere de țesut covoare, tricotaj, croitorie și broderie. Tradiția existenței unei școli în incinta mănăstirii Râmeț datează din vremuri îndepărtate, ceea ce scoate în evidență că această mănăstire s-a dovedit a avea un rol important în cultura și în menținerea trează a conștiinței unității de neam, credința și de limbă. Iar legat de Sfântul Ghelasie, putem spune că a trăit în veacul al XIV-lea, fiind cunoscut ca întâistătător al acestui sobor manăstiresc, apoi ales arhiepiscop al romanilor din Transilvania. Împodobindu-se cu toate virtuțile creștinești a fost făcător de minuni în timpul vieții, dar și după moarte, primind darul tămăduirii neputințelor sufletești și trupești. Dumnezeu a descoperit în chip minunat moaștele acestui Sfânt, care se păstrează în biserica mănăstirii Râmeț.”
