Slujire arhierească la hramul parohiei bucureștene Huedin

Parohia Huedin din cartierul bucureștean Berceni și-a sărbătorit astăzi, 8 noiembrie 2013, hramul. Sute de credincioși au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar-Patriarhal.

În cuvântul de învățătură, rostit la finalul slujbei, Preasfinția Sa a explicat celor prezenți însemnătatea acestei zile și modul de împărțire a cetelor îngerești.

„Părinții Bisericii și mai ales Sfântul Dionisie Areopagitul au spus că aceste mulțimi nesfârșite de îngeri sunt împărțite în 9 cete, iar Sfântul Dionisie spune că la rândul lor aceste 9 cete sunt împărțite în trei triade, în funcție de slujirea pe care au primit-o de la Dumnezeu, de la slujirea preamăririi Preasfintei Treimi până la îngerii care sunt trimiși să slujească – după cuvântul Sfântului Apostol Pavel – celor care trebuie să moștenească mântuirea”, a spus Preasfinția Sa, potrivit Radio TRINITAS.

„Construcția a fost anevoiasă pentru că oamenii din aceste locuri sunt oameni cu condiție modestă, dar lucrările au fost duse la bun sfârșit. Începând cu anul 2003, 2004 vorbim despre o biserică terminată la roșu. Credem că în maxim 3 ani de zile o să finalizăm și pictarea Bisericii”, a spus părintele paroh Florentin-Nectarie Antasiuc.

Construcția bisericii Sfinții Arhangheli – Huedin a început în 1997, iar în prezent se lucrează la pictură,

Comentarii Facebook


Știri recente