Slujire arhierească la Catedrala Patriarhală

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, astăzi, 26 februarie 2012, la Catedrala Patriarhală din București, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 6, versetele de la 14 la 21, Preasfinția Sa a evidențiat învățăturile ce reies din aceasta: „Duminica aceasta este numită în popor, după tradiția noastră, Duminica iertării pentru că, în cele ce vor urma, noi vom cere de la Dumnezeu iertare pentru păcatele și greșelile noastre. Dar, Mântuitorul spune că Dumnezeu nu ne va ierta păcatele și greșelile noastre dacă noi, la rândul nostru, nu îi vom ierta pe semenii noștri, ceea ce presupune o luptă interioară intensă cu patimile din noi. După aceea, Mântuitorul Iisus Hristos face o comparație între postul fățarnicilor din vremea Lui și postul autentic pe care îl cere de la oameni, adică nu numai abținerea de la anumite mâncăruri, ci, mai ales, postul spiritual, înfrânarea de la păcate. De asemenea, ne îndeamnă să ne ferim de păcatul lăcomiei, acea tendință de a aduna comori pe pământ doar pentru noi. Darurile pe care Dumnezeu ni le dă trebuie să le împărțim cu semenii noștri și astfel să ne adunăm comori în ceruri, acolo unde nici rugina, nici molia nu le strică și nici furii nu le sapă și nu le fură”.

De aseamenea, Preasfinția Sa e explicat motivele pentru care, în această duminică, dinaintea începutului Postului Mare, Părinții Bisericii ne pun înainte momentul căderii în păcatul neascultării a protopărinților Adam și Eva: „Perioada Sfântului și Marelui Post înseamnă o reeditare, la modul simbolic, a istoriei plângerii omenirii, istoria căderii neamului omenesc în păcatul neascultării și neînfrânării, dar totodată istoria ridicării lui din robia morții și a păcatului prin Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos, Noul Adam, așa încât Biserica ne invită astăzi să ne întoarcem cu mintea la începuturi. Dacă duminica trecută s-a vorbit despre Înfricoșătoarea Judecată, care înseamnă sfârșitul istoriei și al timpului și începutul veșniciei pentru noi, iată că acum ne întoarcem cu mintea la cele dintru început, când Dumnezeu a creat lumea cea nevăzută, cerul, și lumea văzută, adică întreg universul cu cele din el și la urmă, când la creat pe om”, informează TRINITAS TV.

În prima duminică a Postului Sfintelor Paști, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica Ortodoxiei. Aceasta a fost sărbătorită pentru prima dată la 11 martie 843, în cea dintâi duminică a Postului Mare.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente