În Duminica a doua după Paşti, a Sfântului Apostol Toma, 19 aprilie 2015, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească, în sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, în prezenţa a numeroşi credincioşi din urbea de pe malurile Crişului Repede, după cum ne-a precizat Pr. Cristian Rus.
Având binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Teodosie al Tomisului şi a Preasfinţitului Părinte Sofronie al Oradiei, un grup de paisprezece membri ai Coralei bărbăteşti ortodoxe „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, dirijaţi de Părintele Arhidiacon Iulian Dumitru, au dat răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie. Pentru a spori bucuria şi binecuvântarea zilei, membrii coralei au adus cu ei o răcliţă cu o părticică din moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, care urmează să fie prăznuit în 23 aprilie, şi o părticică din sfintele moaşte ale Sfintei Mare Muceniţe Marina, la care toţi credincioşii prezenţi au avut posibilitatea să se închine.
În predica rostită după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, pornind de la cuvintele de la sfârşitul fragmentului scripturistic, „Iisus a făcut înaintea ucenicilor Săi şi alte multe minuni, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, viaţă să aveţi în numele Lui”, Întâistătătorul Eparhiei Oradiei a subliniat că prezenţa Mântuitorului Iisus Hristos Cel înviat în mijlocul ucenicilor Săi, intrând prin uşile încuiate în casa în care erau adunaţi aceştia, şi încredinţarea Apostolului Toma că El este, atestă realitatea Învierii Domnului Hristos din morţi şi îi transformă pe Sfinţii Apostoli în martori ai Învierii Sale:
„Pericopa evanghelică pe care am ascultat-o acum, de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, ce se citeşte într-o formă prescurtată la Slujba celei de-a doua Învieri, vecernia specială din cea dintâi zi de Paşti, iar în forma deplină în Duminica a doua după Paşti, a Sfântului Apostol Toma, în care ne aflăm acum, face parte din cele rânduite a se citi în această perioadă sfântă a anului bisericesc şi, totodată, evenimentele amintite în pericopa evanghelică de astăzi fac parte din arătările Domnului nostru Iisus Hristos după Sfântă şi Luminată Învierea Sa.”
„Taina Învierii Sale a fost, este şi rămâne deplină. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a înviat fără a avea martori şi fără a avea nevoie de martori direcţi ai învierii Sale. După Învierea Sa, însă, pentru a-i încredinţa că El este viu, pe ucenicii Săi, pe femeile mironosiţe, pe cei apropiaţi ai Lui, S-a arătat lor, prefăcându-i pe toţi, prin harul Duhului Sfânt, în martori ai Învierii Sale, adică martori care L-au văzut pe El înviat din morţi. Când a înviat, însă, nici unul dintre ei nu a văzut. Învierea Sa nu a avut martori. Atunci când s-au dus la mormânt şi au aflat mormântul gol au văzut un înger, nu L-au văzut pe Domnul în mormânt, nici femeile purtătoare de miruri, nici Apostolii. S-au întâlnit cu El după aceea. Chiar în cea dintâi zi a Învierii Sale a venit şi a şezut în mijlocul ucenicilor Săi, dintre ei lipsind Toma. Cum acesta a venit mai târziu şi ucenicii i-au vestit că L-au văzut pe Domnul, el a mărturisit că nu va crede până ce nu va pune degetul în semnul cuielor şi până nu-şi va pune mâna în coasta străpunsă cu suliţa a Domnului nostru Iisus Hristos.
La o săptămână după arătarea ucenicilor din soborul cărora lipsea Toma, Domnul Hristos vine din nou, de această dată Toma fiind împreună cu ceilalţi Apostoli ai Domnului şi, la fel cum a ieşit din pântecele Fecioarei, născându-Se Om fără a strica peceţile fecioriei Maicii Sale, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la fel cum a ieşit din mormânt fără a-i strica peceţile, tot aşa intră în încăperea unde erau adunaţi ucenicii Săi fără a deschide uşile, prin uşile încuiate, vine şi stă în mijlocul lor şi îl lasă pe Toma să vină şi să se încredinţeze că El este Cel Care a fost răstignit pe Cruce, ale Cărui mâini şi picioare au fost bătute cu piroanele pe lemn şi a Cărui coastă a fost străpunsă de suliţa centurionului roman. Îl lasă pe Toma să se încredinţeze că El, Cel răstignit, a înviat. Toma, înfricoşat de această minune, se cutremură şi exclamă: «Domnul meu şi Dumnezeul meu!» Iar Domnul Hristos îi spune: «Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!»
Toţi cei care nu am văzut, începând de la prima generaţie de creştini şi până la ultimul care se va naşte din femeie şi se va boteza în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, crezând în Domnul Iisus Hristos şi în Învierea Sa, toţi, aşadar, în afară de cei care L-au văzut după Înviere, facem parte din cei care, deşi nu L-am văzut înviat, am crezut. Prin urmare, pe toţi Domnul Iisus Hristos ne fericeşte pentru că am crezut, şi, de fapt, pericopa evanghelică ce am ascultat-o se şi încheie prin cuvintele credinţei: «Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, viaţă să aveţi în numele Lui.»”
„Credinţa este, prin urmare, o virtute de bază, fundamentală, de care este nevoie pentru cel care vrea să se mântuiască. Şi să fim foarte atenţi, că Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care este Fiul Cel Veşnic al Tatălui, Cuvântul Veşnic al lui Dumnezeu, prin Care lumea a fost creată, Care a făcut stelele din nimic, Care ne-a creat pe noi oamenii din pământ şi ne-a dat suflet pentru ca să creştem, după chipul Său, la asemănarea cu El, El, Cel Care a creat lumea şi prin Care au fost create toate, şi nimic din ceea ce s-a făcut, fără El nu s-a făcut, alege ca, pentru Învierea Sa şi pentru taina Învierii Sale, să nu facă nimic spectaculos, nimic zdrobitor, nimic evident, clar pentru toată lumea, cum că El a înviat.
Se arată că a înviat, dar nu înviază cu martori. Putea să facă orice, pentru că este Dumnezeu. Putea să ne oblige pe toţi oamenii să credem în Învierea Sa pentru că El a înviat, avea toate mijloacele necesare ca să ne demonstreze tuturor că El este Cel înviat. Alege, însă, o altă cale, foarte smerită, cale ce a urmat-o pe parcursul întregii Sale vieţi pământeşti, de la naşterea în peştera din Betleem, într-un staul de vite, şi nu într-un palat măreţ, până la intrarea sa triumfală în Ierusalim, smerit, călare pe mânzul asinei, şi nu într-o caleaşcă sau o lectică. Smerit este şi pe Cruce, pe Altarul Jertfei Sale, şi tot aşa, smerit, deşi cu multă lumină, înviază. Smerit pentru că nu Se arată atunci când înviază, ci se arată după Înviere, transformându-i pe ucenici în martori ai Învierii Sale, care propovăduiesc, cu puterea Duhului Sfânt, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, iar oamenii cred şi se botează, şi generaţie de creştini după generaţie de creştini se adaugă celor botezaţi, cu nădejde la mântuire, toate acestea prin puterea, prin forţa şi cu minunile credinţei.”
„Ar fi putut Domnul Hristos să facă în aşa fel încât să ne oblige, prin tot ceea ce suntem noi ca oameni, prin raţiunea şi simţurile noastre, să vedem şi să înţelegem că aşa este. Dar a ales să nu facă nimic din acestea, ci a venit discret şi S-a arătat. L-a lăsat pe Toma să fie încredinţat că El este Cel Înviat, îl transformă şi pe Toma în martor al Învierii Sale, ajungând şi Sfântul Toma un mare apostol şi propovăduitor al Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos până în Răsăritul îndepărtat. După istoria bisericească şi după mărturiile străvechi ale istoricilor bisericeşti, el este cel care a dus cuvântul Evangheliei şi a propovăduit Evanghelia mântuitoare şi vestea Învierii Domnului Hristos din morţi pe ceea ce odinioară era Drumul Mătăsii, şi anume din Mesopotamia, din Asiria, din Caldeea, pe Drumul Mătăsii spre Răsărit, prin pustia Iranului, prin Asia Centrală şi până în îndepărtata Indie, aşa cum pe pământul ţării noastre a venit şi a propovăduit Sfântul Apostol Andrei, cel Întâichemat. Şi până în ziua de astăzi în India, în sudul acesteia, în statul Kerala există o puternică comunitate de credincioşi care fac parte din Biserica locală, despărţită în mai multe confesiuni, în special Biserica Malabară şi Biserica Malankară, toate aceste Biserici străvechi avându-şi originea în propovăduirea apostolică a Sfântului Apostol Toma.”
„Minunile credinţei pe care le aminteşte Evanghelia, în particular cea după Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, se săvârşesc până în zilele noastre. Domnul nostru Iisus Hristos este, în continuare, împreună cu noi şi în mijlocul nostru, săvârşind minuni. Iar minunea aproape cotidiană din Sfânta Biserică, pentru că sunt câteva zile din cursul anului în care nu se săvârşeşte, zilele aliturgice, este Sfânta Liturghie. Astfel, Hristos Domnul Euharistic este prezent şi Se împărtăşeşte tuturor celor care vin să se cuminece cu El la Sfânta Liturghie, dar este prezent continuu în biserici, în Chivotul de pe masa Sfântului Altar, prin Sfânta Euharistie, prin Agneţul care se sfinţeşte în Sfânta şi Marea Zi Joi şi se pregăteşte marţea din Săptămâna Luminată, păstrându-se vreme de un an de zile, fiind împărtăşiţi bolnavii şi cei care sunt în pericol de a trece din viaţa aceasta.”
La finalul programului liturgic, în cuvântul rostit, Chiriarhul Oradiei a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Teodosie al Tomisului pentru binecuvântarea dată coralei „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului de a fi prezentă, din nou, la Oradea, şi i-a felicitat pe membrii coralei, în frunte cu dirijorul acesteia, pentru faptul că au împodobit Sfânta Liturghie de la noua Catedrală Episcopală din Oradea cu cântarea lor, adresându-le invitaţia de a reveni pe plaiurile bihorene şi cu alte prilejuri binecuvântate.
