Slujire arhierească la biserica Buna-Vestire din Tulcea

Sfânta Mironosiţă întocmai cu Apostolii Maria Magdalena a fost cinstită ieri, 22 iulie, în Biserica Ortodoxă.

Cu acest prilej, Preasfinitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii a oficiat sfânta Liturghie în biserica Buna-Vestire din Tulcea, potrivit episcopiatulcii.ro

Maria Magdalena era din seminţia lui Neftalim, din Magdala Galileei, un sat pescăresc de pe ţărmul vestic al Lacului Ghenizaret, între oraşele Capernaum şi Tiberiada. Evangheliile nu menţionează nimic despre anii tinereţii fragede a Mariei, dar Tradiţia consemnează că era tânără, frumoasă la chip şi înstărită. Evanghelistul Luca notează că Iisus Hristos a izbăvit-o de şapte demoni, moment din care a început o nouă viaţă, alăturându-se celor ce-L urmau în propovăduirea Sa. Şi-a împărţit averea săracilor şi s-a alăturat grupului Mântuitorului, urmându-L în cetăţile din Iudeea şi Galileea şi ascultând cuvintele despre împărăţia lui Dumnezeu.

Comentarii Facebook


Știri recente