Slujire arhierească la Biserica Buna Vestire din Sibiu

Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a oficiat Sfânta Liturghie din Duminica a patra a Postului Mare în Biserica “Buna Vestire” din Sibiu, potrivit mitropolia-ardealului.ro. Vizita arhierească a prefaţat hramul uneia dintre cele mai vechi biserici ale românilor din Sibiu, cunoscută tuturor drept “Biserica de pe groapă”, datorită locului unde s-a permis comunităţii româneşti de a-şi ridica primul locaş de închinare la 1788. Vechea catedrală a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna a fost arhiplină la Sfânta Liturghie arhierească, mulţi dintre credincioşi primind împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

În soborul slujitor s-au aflat pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr de la Facultatea de Teologie “Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ilarie Benchea, protopopul de Sibiu, Ioan Coşa, precum şi cei trei preoţi de la biserica sibiană, părintele Constantin Mitea, părintele Ilie-Horia Arseniu şi părintele Vasile Cheslerean. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohial.

Vindecarea sufletească şi trupească

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit credincioşilor despre popasul duhovnicesc din a patra duminică a Postului Mare, în care învăţăm că Dumnezeu este Cel care ne aduce vindecare sufletească şi trupească în urcuşul nostru către El.

“În această duminică vedem cum Mântuitorul a vindecat un copil demonizat al unui tată disperat. Observăm că, în prima parte a Postului Mare, toate sunt îndreptate spre vindecarea noastră sufletească. Această lucrare are un caracter subiectiv, iar de acum înainte vom auzi vestirile făcute de Mântuitorul Iisus Hristos despre Pătimirile Sale. Evanghelia de astăzi este la mijlocul urcuşului duhovnicesc şi ne mai arată un singur lucru, că avem un mare duşman, pe diavolul. Acesta, atât de mult poate să-şi pună în aplicare viclenia lui, pentru că el nu are putere de la sine, încât îl determină pe om să conlucreze cu el, să semneze cu el un pact. Poate intra în om şi o persoană poate deveni posedată de diavolul. Însă, nu partea negativă ne-o arată Evanghelia de astăzi ca pilduitoare, ci mai ales faptul că, deşi ucenicii n-au putut să-l vindece pe copilul demonizat, să-l alunge pe diavolul, totuşi avem atâta putere de la Dumnezeu, încât, prin post şi rugăciune, şi cei mai aprigi demoni care doresc să intre în viaţa noastră sau să stea pe lângă noi, sunt alungaţi. Sfinţii Părinţi vorbesc despre vindecarea acestui copil ca despre un chip al pregătirii omului pentru Hristos, al pregătirii catehumenilor din aceea periodă. Şi noi suntem astăzi învăţăcei în şcoala lui Hristos. În momentul în care Hristos l-a certat pe demon şi duhul necurat a ieşit, tânărul a căzut ca mort şi toată lumea credea că era mort. Atunci, Mântuitorul l-a luat de mână şi l-a dat tatălui său. Este o imagine a morţii şi învierii împreună cu Hristos, a transformării noastre, convertirii pe care fiecare dintre noi o putem face. Mereu trebuie să fim într-o stare de disponibilitate faţă de Dumnzeu, cu rugăciune fierbinte ca El să se milostivească şi să întărească neputinţele noastre, vindecând întâi sufletul şi apoi alinând suferinţele care vin asupra noastră, datorită păcatelor noastre şi greutăţilor vieţii”, a spus ierarhul.

Mai apoi, Părintele Mitropolit le-a vorbit credincioşilor despre eforturile depuse în această perioadă de reprezentanţii organizaţiilor creştine şi ai centrelor eparhiale de a sensibiliza opinia publică asupra numărului foarte mare de avorturi. Marşul pentru viaţă, a spus ierarhul, a amintit tuturor că numărul copiilor ucişi în pântecele mamelor în ultimii 25 de ani este mai mare decât al populaţiei actuale. În final, IPS Mitropolit Laurenţiu i-a felicitat pe credincioşi cu ocazia hramului şi pe preoţii slujitori pentru activitatea pastoral-misionară.

Mulţumirile din partea comunităţii şi a preoţilor slujitori au fost transmise de părintele Constantin Mitea. Credincioşii au avut posibilitatea să se închine la capul Sfântului Andrei Şaguna, ăstrate într-o raclă e a fost adusă de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.

Comentarii Facebook


Știri recente