Slujire arhierească în localitatea Bobâlna

Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a fost prezent sâmbătă, 13 februarie 2016, în mijlocul credincioșilor Parohiei Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din localitatea Bobâlna, Protopopiatul Orăștie, județul Hunedoara, Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie şi slujba Parastasului pentru părintele Ioan Sabău, la împlinirea a 7 ani de la trecerea la cele veşnice, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Într-o atmosferă de profundă bucurie duhovnicească, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, înconjurat de soborul de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, iar la momentul potrivit din cadrul acesteia a hirotonit preot pe diaconul Luca Florin-Gheorghe, pe seama parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Aninoasa, protopopiatul Petroșani, județul Hunedoara.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Gurie le-a vorbit credincioșilor prezenți despre imensa responsabilitate ce derivă din misiunea preoției, prezentând modelul de păstorire al părintelui Ioan Sabău, cel care a fost un vrednic mărturisitor al lui Hristos și dedicat trup și suflet chemării sale preoțești. De asemenea, ierarhul hunedorean i-a îndemnat pe toți cei prezenți, clerici și mireni, să fie cu luare aminte la viața părintelui Ioan Sabău, la puterea rugăciunii și a credinței sale, prin care a fost un trăitor autentic al Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos și un împlinitor destoinic al tainelor Împărăției lui Dumnezeu.

La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită slujba parastasului la șapte ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Ioan Sabău, după care a urmat o serie de mărturii prezentate de câțiva dintre cei care au fost apropiați părintelui Ioan, evocând personalitatea sa duhovnicească de excepție ce a modelat sufletele multor credincioși și a făcut lumii cunoscut pe Hristos.

Comentarii Facebook


Știri recente