Slujbe de Anul Nou la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Buzău

Credincioşii buzoieni au petrecut începutul Anului Nou 2017 în rugăciune, la Catedrala arhiepiscopală Înălțarea Domnului din municipiu. Un sobor de preoți și diaconi a oficiat, la miezul nopții, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, însoțit de rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile primite în anul ce a trecut și de rugăciuni la intrarea în noul an, după cum ne-a precizat Dragoş Olteanu, Consilier mass-media şi purtătorul de cuvânt al Eparhiei.

Duminică, 1 ianuarie 2017, slujitorii Catedralei arhiepiscopale au săvârșit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare și o slujbă de Te Deum. Locaşul de cult a fost plin de credincioşi, iar răspunsurile liturgice au fost date de Corala Ortodoxă Mixtă Neagu Ionescu a Catedralei.

În cuvântul rostit, Pr. Gabriel Gherghe, Eclesiarhul Catedralei Înălțarea Domnului din Buzău, a explicat semnificațiile sărbătorilor de pe 1 ianuarie şi anume, Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului, Sfântul Vasile cel Mare, Duminica dinaintea Bobotezei şi Anul Nou.

L-am rugat pe Mântuitorul Iisus Hristos să binecuvinteze acest nou an și să ne ierte greșelile pe care le-am făcut anul trecut. Odată ieșiți din biserică, să nu uităm ce I-am promis lui Dumnezeu, că vrem ca acest an să fie spre creștere duhovnicească. El ne binecuvintează și ne asistă cu harul Său în toată vremea, însă depinde de fiecare dintre noi în ce măsură păstrăm acest har. Biserica ne-a așezat, astăzi, înaintea ochilor viața acestui om bineplăcut lui Dumnezeu, Vasile, și ne-a arătat că, prin rugăciune, prin milostenie și prin deschiderea față de semenul nostru, putem să ne apropiem și noi de Tatăl ceresc. Să mai cerem încă o dată lui Dumnezeu ca acest an care a început să fie pentru noi prilej de creștere duhovnicească, de întărire în credință, pentru că omul care Îl are pe Hristos are tot ce îi trebuie, a precizat eclesiarhul Catedralei arhiepiscopale.

La final, Pr. Gherghe i-a felicitat pe cei care poartă numele Sfântului Vasile cel Mare, urându-le tuturor un nou an cu sănătate, spor în credință și în fapte bune.

Comentarii Facebook


Știri recente