Slujbă de pomenire la 40 zile de la trecerea la Domnul a Reginei Ana

S-au împlinit sâmbătă, 10 septembrie 2016, 40 zile de la trecerea la Domnul a Reginei Ana. La acest moment Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a săvârşit o slujbă de pomenire, informează site-ul oficial al Eparhiei.

La evenimentul ce a avut loc în pridvorul noii Catedrale Arhiepiscopale cu hramurile Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfânta Muceniță Filoteia, au participat Altețele lor Regale, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, însoțiți de Principesa Maria și alți colaboratori ai Casei Regale, precum şi numeroşi credincioşi.

Regina Ana a trecut la Domnul în ziua de 1 august 2016 și a fost înmormântată în municipiul Curtea de Argeș în data de 13 august 2016.

Comentarii Facebook


Știri recente