Slujbă cu doi arhierei la hramul Mănăstirii Moldoviţa

Sărbătoarea Bunei Vestiri a fost prilej de bucurie şi pentru Mănăstirea Moldoviţa. La sărbătoarea hramului, Sfânta Liturgie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Meletie, Arhiepiscop de Hotin. Slujba s-a desfăşurat pe un podium special amenajat în incinta aşezământului monahal, informează „Ziarul Lumina”.

La sărbătoarea hramului Mănăstirii Moldoviţa au participat stareţi şi stareţe din mănăstirile bucovinene şi din alte eparhii, precum şi oficialităţi locale şi judeţene. Răspunsurile la strană au fost date de corul mănăstirii. IPS Părinte Pimen a încheiat Sfânta Liturghie cu un cuvânt de învăţătură: „Harul sfinţirii şi a unirii noastre cu Dumnezeu vine în Sfânta Taină a Împărtăşaniei. Harul şi darul lui Dumnezeu vine prin pariciparea la sfintele slujbe ale Bisericii, prin care dobândim starea cea dintâi de frumuseţe sufletească. Dumnezeu ne-a dat toate posibilităţile ca să fim oameni purtători ai chipului ceresc. Să ne iubim unii pe alţii, să ne iertăm unii pe alţii, să ne străduim să nu primim cugetele cele rele în inimile noastre, să ne gândim la cele bune şi îndeosebi la momentul trecerii din această viaţă, când vom da seamă pentru toate cele săvârşite în faţa tronului lui Dumnezeu“.

De asemenea, IPS Părinte Meletie, Arhiepiscop de Hotin, şi-a exprimat bucuria de a participa la sărbătoarea Mănăstirii Moldoviţa: „Sunt foarte fericit că am participat în această zi la hramul Mănăstirii Moldoviţa şi îi mulţumesc Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen pentru dragostea arătată. Îi mulţumesc, de asemenea, şi maicii stareţe, stavrofora Benedicta Tatulici pentru că de fiecare dată când vin la această sfântă mănăstire simt puterea rugăciunii şi binecuvântarea harului ceresc, care ne mângâie pe fiecare în parte. Fie ca Bunul Dumnezeu să păstreze şi să înmulţească darurile din acest sfânt locaş!“.

Credincioşii prezenţi miercuri la hramul Mănăstirii Moldoviţa s-au bucurat şi de un miniprogram artistic, susţinut de elevii şcolilor gimnaziale din satele comunei. Micii artişti au purtat cu dezinvoltură costumul popular şi s-au bucurat de aprecierea unanimă a închinătorilor.

Comentarii Facebook


Știri recente