Sita Buzăului | Nașterea Domnului, cinstită prin fapte bune

Sita Buzăului | Nașterea Domnului, cinstită prin fapte bune

În jur de o sută de persoane cu posibilități financiare reduse din parohia Adormirea Maicii Domnului – Sita Buzăului au primit vineri, 23 decembrie 2016, pachete cu produse alimentare, ne-a precizat Adrian Munteanu.

Au fost ajutate cu produse pentru masa de Crăciun persoanele în vârstă, văduve și familiile numeroase. Acțiunea social-filantropică a fost realizată de părintele paroh Iulian  Petru Tohănean împreună cu credincioșii din parohie.

Duminică, 25 decembrie 2016, în ziua Nașterii Domnului, după Sfânta Liturghie, patruzeci de copii au primit daruri, constând în pachete cu dulciuri.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, părintele Iulian Tohănean a subliniat importanța faptelor bune și a mulțumit celor care s-au implicat în activitățile caritabile care au avut loc.

Comentarii Facebook


Știri recente