Singurul aşezământ monahal din Mitropolia Moldovei închinat Sf. Eftimie şi-a serbat hramul

Singurul aşezământ monahal din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, închinat Sf. Cuv. Eftimie cel Mare, şi-a serbat hramul duminică, 20 ianuarie 2019.

Schitul a fost construit în memoria ostaşilor căzuţi la Oituz, Mărăşeşti şi Mărăşti, în luptele Primului Război Mondial, atunci când România a pierdut aproximativ 14.000 de soldaţi.

Sfânta Liturghie

Slujba din ziua sărbătorii Sf. Eftimie cel Mare a fost prezidată de Protos. Teodor Ambăruș de la Mănăstirea Caracalău.

„În cadrul slujbei au fost pomeniți vrednicul arhiepiscop romașcan Eftimie Luca şi eroii neamului nostru”, a declarat pentru Agenţia de ştiri Basilica pr. misionar Elisei Roncea, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului.

Lucrările la schitul închinat Sfântului Eftimie au început în anul 2000, în doar patru ani fiind construită pe dealul Cireşoaiei din apropiere de Târgu Ocna o adevărată aşezare monahală.

Aşezământul cuprinde o biserică construită în stil maramureşean, cu o înălţime de 22 metri, şi un corp de chilii.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…