Simpozion internațional cu tema „Migrație, Refugiu și expulzare”, în Germania

Facultatea de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman a Universităţii din Oradea, în colaborare cu Institutul Teologic Evanghelic din cadrul Universității din Regensburg și cu instituția socială Diakonia din Neuendettelsau – Germania, a organizat, în perioada 10-13 octombrie 2016, Simpozionul internațional cu tema Migrație, Refugiu și expulzare (Migration, Flucht und Vertreibung), după cum ne-a precizat Pr. Lect. Univ. Dr. Doru Fer.

Evenimentul se înscrie în seria de manifestări științifice internaționale, prilejuit de aniversarea a 20 de ani de colaborare între Facultatea de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman a Universităţii din Oradea și Institutul Teologic Evanghelic din Regensburg.

În prima parte a lucrărilor, au fost reliefate mai multe aspecte privind preblematica atât de dificilă privitoare la situația grea în care se află mulți oameni care sunt nevoiți să își părăsească căminele și tot ceea ce au agonisit în căutarea altor destinații în care să trăiască.

Participanţii la lucrările simpozionului au remarcat faptul că, potrivit învățăturilor Mântuitorului Iisus Hristos, fiecare dintre acești așa numiți străini sunt, de fapt cei apropiați ai noștri, semeni care merită dragostea și atenția noastră. Cei căzuți în necazuri, în boli și în orice neputință sunt frații noștrii, creați de către Dumnezeu și este necesar să îi tratăm cu toată atenția. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur afirma într-o omilie a sa că: aproapele este mai important chiar decât altarul Bisericii, fiindcă acesta este trupul lui Hristos.

 

Comentarii Facebook


Știri recente