Simpozion interliceal la Seminarul „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi

În preajma cinstirii de către Biserica Ortodoxă a Sfinţilor Trei Ierarhi, ocrotitorii spirituali ai învăţământului teologic, Seminarul „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi a organizat, în cooperare cu prestigioase licee din municipiu, un simpozion interliceal sub genericul „Sfinţii Trei Ierarhi, modele vii pentru misiunea tinerilor în familie şi în societate“, a precizat părintele Molocea Gabriel.

Evenimentul, aflat la cea de a patra ediţie, a reunit în sala de conferinţe a şcolii seminariale gălăţene tineri și tinere de la prestigioase licee din municipiu, precum: Colegiul Naţional ,,Vasile Alecsandri“, Colegiul Național „Costache Negri“, Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu“, Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin“, Colegiul Tehnic ,,Traian Vuia“ şi bineînţeles, Seminarul Teologic „Sf. Apostol Andrei“.

Lucrările simpozionului au fost prezidate de către Chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian care a evidenţiat, în special, modelul viu al Sfinţilor Trei Ierarhi reflectat în familia şi societatea de astăzi.

Au fost prezentate referate la temă, iar la final, Înaltpreasfinţia Sa a invitat pe cei prezenţi la un dialog – cateheză din care tinerii prezenţi au cules „mierea duhovnicească“ atât de necesară sufletului care-L caută pe Dumnezeu.

La final, Chiriarhul Dunării de Jos a felicitat pe toţi cei prezenţi oferindu-le diplome de participare, revista eparhială „Călăuza ortodoxă“, cu suplimentul „Axios“ şi cărţi de rugăciuni pentru tineri.

Comentarii Facebook


Știri recente