Sfințirea raclei în care vor fi păstrate moaștele Cuvioșilor Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit miercuri seară racla în care vor fi așezate moaștele Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan, ocrotitorii Mănăstirii Sihăstria Putnei.

Slujba de sfințire din 27 septembrie 2017 a fost oficiată în Paraclisul istoric Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din cadrul Reședinței Patriarhale. La eveniment a participat Arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, alături de slujitori ai așezământului monahal sucevean și ai Catedralei Patriarhale.

La final, starețul Mănăstirii Putna a oferit PF Daniel o icoană cu chipul Sfântului Grigorie Luminătorul care este sărbătorit în ziua întronizării sale ca patriarh. Preafericirea Sa va împlini în data de 30 septembrie 2017 zece ani de slujire ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Racla din argint, inscripționată cu chipul sfinților și motive tradiționale românești, a fost confecționată la Atelierele de Cizelură ale Patriarhiei Române.

Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan au fost canonizați în urma deciziei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 6-7 iunie 2016. Proclamarea canonizării lor și a Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei a avut loc în data de 14 mai 2017 la Mănăstirea Putna.

Cuvioșii Părinți Sila, Paisie și Natan au dat dovadă de statornicie în dreapta credință și în viața sihăstrească în vremurile tulburi ale sfârșitului veacului al XVIII-lea, când Bucovina a fost ocupată de către Imperiul Habsburgic. Ca semn dumnezeiesc al sfințeniei vieții lor, în anul 1990, odată cu lucrările de refacere a Mănăstirii Sihăstriei Putnei (după două sute de ani de pustiire), au fost descoperite și sfintele lor moaște, frumos mirositoare.

Ei au primit de la Dumnezeu darul rugăciunii și al povățuirii sufletelor, prețuiți fiind în evlavia ierarhilor, preoţilor, călugărilor şi credincioșilor, ca pilde de rugăciune fierbinte, de smerenie, de înfrânare, de milostivire și de înțeleaptă povăţuire duhovnicească.

(din Tomosul sinodal pentru proclamarea canonizării)

Foto credit: Mihnea Păduraru / ZL

Canonizarea Sfinţilor Putneni | Să-i rugăm să lumineze sufletul nostru cu rugăciunile lor pentru a merge pe calea mântuirii, spune Patriarhul Daniel – Basilica.ro

La Mănăstirea Putna a avut loc astăzi, 14 mai 2017, proclamarea solemnă a canonizării Sfinţilor Putneni: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, și Sfinţii Cuvioși Sila, Paisie și Natan. Evenimentul a avut loc în finalul Sfintei Liturghii oficiată de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de care s-au aflat numeroşi ierarhi români.

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Comentarii Facebook


Știri recente