În această perioadă, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, se află într-o vizită în Austria. În cadrul acesteia, Preafericirea Sa, împreună cu IPS Mitropolit Laurențiu al Ardealului, IPS Mitropolit Serafim al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală și de Nord, IPS Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei, PS Episcop Macarie al Europei de Nord și PS Sofian Brașoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, a sfințit sâmbătă, 13 iunie 2009, noua biserică ortodoxă românească cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Sfinții Martiri Epictet și Astion” din Salzburg. Ieri, 14 iunie 2009, Patriarhul Daniel a sfințit și noua biserică ortodoxă românească cu hramul „Sfântul Apostol Andrei” din Viena, Austria.
La sfințirea bisericii din Salzburg au participat reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe surori și ai altor Biserici creștine, autorități de stat și locale austriece, delegați ai Ambasadei României la Viena, preoți și membri ai comunităților ortodoxe românești din Austria și din alte state europene. La eveniment, Întâistătătorul Bisericii noastre a rostit un cuvânt de învățătură pe care l-a intitulat „Credința martirilor – izvor de lumină pentru viața Bisericii”, explicând semnificația ritualului de înconjurare a unei biserici, în momentul sfințirii ei, în care se poartă părticele din relicve de martiri, care apoi, la sfințirea altarului, se fixează în interiorul sfintei mese, pe care se săvârșește apoi Sfânta Jertfă euharistică a lui Hristos. „Această practică nu numai că amintește de faptul că multe dintre primele biserici creștine au fost construite pe mormintele martirilor, ci are și o semnificație teologică. Semnificația teologică și spirituală a prezenței relicvelor de martiri în piciorul (interiorul) sfintei mese din sfântul altar provine din legătura ce există între moartea martirilor și taina iubirii lui Hristos, mai tare decât moartea. Iubirea lui Hristos mai tare decât ura și decât moartea este iubirea smerită și atotputernică a lui Dumnezeu. Această iubire este comunicată prin Sfântul Duh martirilor, pentru a se arăta în ei puterea Crucii și a Învierii lui Hristos. Legătura spirituală dintre Jertfa lui Hristos pe Cruce, Jertfa Sa euharistică și jertfa sau dăruirea de sine a sfinților mărturisitori și martiri, exprimată simbolic în ritualul sfințirii bisericii, este scoasă în evidență de Sfântul Ioan Evanghelistul și Teologul în cartea Apocalipsei: «Am văzut sub altar (jertfelnic) sufletele celor înjunghiați pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia pe care au dat-o (…) Aceștia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare și și-au spălat veșmintele lor și le-au făcut albe în sângele Mielului. Pentru aceea sunt înaintea tronului lui Dumnezeu și Îi slujesc ziua și noaptea în templul Lui, și Cel ce șade pe tron îi va adăposti în cortul Său» (Apocalipsa 6, 9 și 7, 14-15)”, a explicat Părintele Patriarh, menționând că mărturisitorii și martirii credinței sunt oamenii cei mai vii spiritual și mai rugători în fața tronului lui Hristos (Cf. Apocalipsa 8, 3-4), pentru că în ei s-a arătat în modul cel mai deplin puterea iubirii mai tari decât moartea, în ei credința vie a biruit teama morții. „De aceea, Biserica îi numește «buni, biruitori mucenici», iar slujba sfințirii bisericii este o venerare deosebită a martirilor”, a arătat Patriarhul Daniel.
Martirii și mărturisitorii sunt numiți „biruitori” (învingători) cu toate că au murit cu trupul, pentru că ei au învins duhul păcatului, al egoismului, al violenței și al răutății. În martiri, existența biologică se transformă în existență teologică, existența posesivă a vieții se transformă în dăruire de sine, instinctul conservării se transformă în elan al comuniunii, teama de moarte se transformă în arvună (pregustare) a Învierii. În martiri lucrează harul Sfântului Duh pe care Hristos-Domnul și Dumnezeu-Tatăl îl dăruiesc celor care sunt mărturisitori ai credinței, iubitori de dreptate și adevăr, apărători ai demnității umane umilite sau desfigurate de păcatul individual și colectiv, a spus Patriarhul românilor.
După cum a subliniat Preafericirea Sa, mărturisitori și martiri ai credinței s-au „născut” și în vremurile noastre, iar lumina mărturiei lor trebuie comemorată cu recunoștință și venerație, ea fiind izvor de putere spirituală în viața și misiunea Bisericii astăzi. „Mulțimea mărturisitorilor și martirilor credinței din fostele țări cu regim comunist din Europa Centrală și orientală ne îndeamnă mereu să nu uităm cât de mare este puterea jertfei și cât de necesară este lucrarea de vindecare și înnoire a umanității, rănită de ură și violență, de discriminare și dominație, de intoleranță și indiferență, de multe forme ale morții fizice și spirituale. În timpul persecuției comuniste din Europa răsăriteană, o mulțime de episcopi, preoți, monahi și laici au murit în închisori sau au suferit pentru credința lor. Acești martiri și mărturisitori ai credinței și ai luptei pentru libertate sunt pomeniți azi în rugăciunile Bisericii noastre în mod permanent la Sfânta Liturghie. Pilda vieții și rugăciunile lor sunt izvor de inspirație și înnoire pentru viața Bisericilor noastre azi. Ei ne cheamă astăzi să nu despărțim darul libertății de darul credinței și al sfințeniei vieții.”
Referindu-se la jertfa și pilda vieții Sfinților Mucenici Epictet și Astion, ocrotitori ai bisericii românești din Salzburg, Patriarhul nostru a menționat că acestea „au fost izvor de inspirație pentru ctitorii care au așezat în temelia acestei biserici pe care o sfințim astăzi (n.r – sâmbătă, 13 iunie) fragmente din moaștele acestor sfinți mucenici, chemându-i în ajutor pentru a ridica aici o casă a Domnului și pentru a cultiva darul credinței, al sfințeniei și al iubirii jertfelnice” Astăzi, în fața tentației de secularizare, PF Părinte Patriarh Daniel a menționat că sfinții ne învață că, dacă uităm pe Dumnezeu, vom uita și dimensiunea sacră a vieții umane.
În fața tentației de a domina asupra altora, sfinții mucenici ne învață să descoperim forța spirituală de a dărui și altora din ceea ce suntem și avem, precum și de a ne dărui lui Hristos, Cel ce Se dăruiește nouă în Euharistie.
În fața tentației de a ne afirma în iubire de sine, sfinții ne învață să găsim bucuria în frumusețea dobândirii iubirii smerite a lui Hristos pentru toți oamenii, după cum a mai spus PF Daniel.
Biserica românească din Salzburg, ridicată în stil maramureșean, este unul dintre exemplele cele mai recente de dialog și ajutorare ecumenică la nivel practic, după cum a remarcat PF Părinte Patriarh. Înălțarea acestei biserici a devenit posibilă prin bunăvoința creștină fraternă arătată de părinții benedictini de la Abația „Sankt Peter”, care au oferit terenul pentru construcția acestei biserici, precum și prin susținerea financiară importantă de către Fundația „Propter Homines” (Vaduz-Liechtenstein) și a altor binefăcători de aici sau din țară. Eminența Sa Cardinalul Christoph Schonborn , Arhiepiscopia de Salzburg și îndeosebi întâistătătorul său, Arhiepiscopul Alois Kothgasser, și-au arătat sprijinul deosebit față de acest proiect.
Această parohie românească s-a înființat în anul 1976, cu binecuvântarea patriarhului de atunci, Justinian Marina. În anul 1985, patriarhul Iustin Moisescu a numit paroh aici pe părintele Dumitru Viezuianu, iar în 2007, patriarhul Teoctist a binecuvântat construirea acestei noi biserici. Numele celor trei patriarhi au fost pomenite cu evlavie, sâmbătă, de cel de-al șaselea întâistătător al Bisericii noastre.
Părintele Patriarh Daniel a felicitat totodată pe IPS Mitropolit Serafim, al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală și de Nord, cu ocazia sfințirii acestei biserici, pe părintele paroh Dumitru Viezuianu, „dimpreună cu toată comunitatea ortodoxă românească, harnică și misionară, luminată de evlavie și simțire românească, pe toți ctitorii și ajutătorii acestui sfânt lăcaș, precum și pe toți clericii și credincioșii prezenți la acest eveniment sfânt și solemn de spiritualitate și demnitate creștină”.
Ieri, 14 iunie, Patriarhul Daniel, împreună cu cei cinci ierarhi ai Bisericii noastre prezenți, sâmbătă, la Salzburg, a sfințit noua biserică ortodoxă românească cu hramul „Sfântul Apostol Andrei” din Viena – Austria. Alături de ei a slujit și IPS Michael, Mitropolitul grec ortodox al Austriei.
La eveniment au participat reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe surori și ai altor Biserici creștine, autorități de stat și locale austriece, delegați ai Ambasadei României la Viena, preoți și membri ai comunităților ortodoxe românești din Austria și din alte state europene. La manifestările de ieri de la Viena a asistat și cardinalul Cristoph von Schömborn, Arhiepiscopul romano-catolic al Vienei.
În cadrul cuvântului de învățătură rostit ieri la Viena, intitulat „Casa lui Dumnezeu și poarta cerului”, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a explicat semnificația sfințirii unei biserici ortodoxe românești. După cum a menționat Părintele Patriarh, construirea și sfințirea unei noi biserici ortodoxe românești într-o capitală europeană a culturii creștine – Viena – reprezintă o dovadă a credinței vii și jertfelnice a unei comunități de migranți români care au primit însă și sprijin fratern de la Arhiepiscopia Catolică de Viena, numind această biserică „căminul duhovnicesc” al celei mai mari comunități de români din Austria.
Zidirea unei biserici și sfințirea ei are loc o dată la 100-200 de ani și înseamnă în istoria comunității respective un moment deosebit prin care se aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru tot ceea ce s-a realizat și, în același timp, se cere harul Lui sfințitor ca această lucrare – ofrandă a credincioșilor – să fie sfințită așa cum sfințim în biserică ofrandele (darurile) pe care le aducem la sfântul altar, a continuat Preafericirea Sa. „Ca spațiu sacru de rugăciune, biserica nouă devine un simbol al recunoștinței (euharistiei) aduse lui Dumnezeu și un simbol al Bisericii în înțelesul ei de adunare a oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi. Prin urmare, o biserică în care se oficiază Sfintele Taine sau Sacramente ale iubirii eterne a lui Dumnezeu pentru oameni este un semn de binecuvântare asupra comunității respective și asupra orașului în care s-a construit această biserică. Biserica nouă pe care noi o oferim Mântuitorului Iisus Hristos ca ofrandă (Hingabe) a credinței, a hărniciei, a înțelepciunii, a priceperii și a dărniciei noastre devine astăzi o «poartă a cerului» (Facere 28, 17), așa cum auzim în rugăciunile de sfințire a noii bisericii. Pe această «poartă a cerului» intră Hristos – Împăratul Slavei, Care, după Învierea Lui, S-a înălțat cu trupul la cer și a așezat umanitatea Sa pe tronul slavei Preasfintei Treimi”, a arătat Părintele Patriarh.
Biserica sfințită poartă un nume de persoană, numele patronului ei spiritual, de pildă, Sfântul Apostol Andrei, pentru că în ea se adună în rugăciune persoanele umane botezate în numele Persoanelor divine, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. O biserică nouă se sfințește cu apă sfințită și se unge cu Sfântul și Marele Mir, ca și persoanele umane botezate în apă sfințită și unse cu Sfântul și Marele Mir, pentru a avea o comuniune spirituală permanentă cu Persoanele Sfintei Treimi, dar și cu Maica Domnului și cu toți sfinții din toate timpurile și din toate locurile, care au mărturisit credința în Sfânta Treime.
Ca lăcaș sfânt, biserica nou-sfințită reprezintă simbolic Biserica rugătoare, adică Trupul tainic al lui Hristos plin de Duhul Sfânt, în care credincioșii sunt membre vii ale acestui Trup mistic (Cf. I Corinteni 12, 12-13 și 27; Efeseni 1, 22-23; 4, 3; Coloseni 1, 18).
În continuare, Patriarhul Daniel a explicat ritualul liturgic al sfințirii unei biserici, explicând că edificiul bisericii noi se sfințește mai întâi în exterior pentru a delimita spațiul sacru, ca fiind „casa lui Dumnezeu” și „poarta cerului” (Facere 28, 17). Mai întâi se citește în fața bisericii noi rugăciunea lui Solomon de la sfințirea Templului din Ierusalim (III Regi 8, 22-31), în care se cere lui Dumnezeu „să fie ochii Tăi deschiși ziua și noaptea spre casa aceasta, și oricâte vor cere în locul acesta să asculți din locul locuinței Tale celei din cer (…) și milostiv să le fii lor”. Dumnezeu este pretutindeni prezent, dar în modul cel mai intens și atent El ascultă și vede pe cei ce Îl cheamă în rugăciune.
Urmează apoi trei lecturi din Sfintele Evanghelii: de la Matei (16, 13-19), Luca (10, 38-42 și 11, 27-28) și Ioan (10, 22-28). La sfârșitul fiecărei lecturi din aceste Evanghelii se enunță mesajul principal al Evangheliei citite și anume: în timpul lecturii primei Evanghelii se spune: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea” (Matei 16, 18), adică pe credința mărturisită de Sfântul Apostol Petru că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, iar la sfârșit se spune: „Orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri” (Matei 16, 19). Astfel se arată că biserica este locul în care se iartă păcatele pe pământ și, ca atare, sunt iertate și în ceruri. Biserica este singura instituție din lumea aceasta care a primit darul dumnezeiesc de a ierta păcatele oamenilor, pentru ca ei să dobândească mântuirea sau viața veșnică.
A doua lectură din Sfânta Evanghelie este luată de la Sfântul Evanghelist Luca (10, 38-42 și 11, 27-28) și are loc în dreptul sfântului altar, în exteriorul bisericii. La finalul acestei lecturi, Mântuitorul Iisus Hristos fericește pe cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc, adică îl împlinesc în viața lor. Aflăm din lectura acestei Evanghelii că adevărata fericire este legătura sau comuniunea omului cu Dumnezeu, prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu și împlinirea poruncii iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele. Deci numai când iubim pe Dumnezeu în rugăciune și pe semenii noștri în fapte bune atunci suntem cu adevărat fericiți!
A treia Evanghelie care se citește la sfințirea bisericii (Ioan 10, 22-28) ne spune că Mântuitorul Iisus Hristos este adevăratul Păstor, Păstorul cel Bun pentru oile Sale, iar celor care Îl urmează pe El, Păstorul cel Bun le dăruiește viață veșnică! Prin aceasta ni se arată care este rostul Bisericii în lume: acela de a ne pregăti pentru a primi viața veșnică.
„După sfințirea exterioară a bisericii, episcopul bate în porțile bisericii noi ca fiind porți ale cerului. Când se deschid porțile bisericii și intrăm în interiorul ei, vedem cerul pe pământ, întrucât biserica pictată sau împodobită cu icoane simbolizează cerul care coboară la oamenii de pe pământ, pentru ca ei să se înalțe prin rugăciune la viața cerească. Apoi urmează sfințirea altarului bisericii, care Îl reprezintă pe Hristos-Domnul Cel răstignit, mort și înviat, adică sfânta masă simbolizează deodată masa de la Cina cea de Taină, mormântul lui Hristos și tronul Său de slavă. După sfințirea altarului, se sfințește biserica nouă în interior, tot cu apă sfințită și cu Sfântul și Marele Mir, iar apoi se binecuvintează și se stropesc toți cei prezenți cu aceeași apă sfințită, în care s-a turnat parfum, ca simbol al bunei miresme a harului Duhului Sfânt, Care sfințește deodată biserica, sufletele și trupurile credincioșilor”, a explicat Preafericirea Sa.
Către sfârșitul slujbei de sfințire se cântă: „Această casă Tatăl a zidit-o; această casă Fiul a întărit-o; această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o și a sfințit sufletele noastre”. Deci, odată cu sfințirea bisericii, are loc și sfințirea sufletelor noastre, a spus Părintele Patriarh, precizând că biserica din zid este învelișul arhitectonic al Bisericii celei vii, al comunității euharistice formată din cler și credincioși în stare de rugăciune, de unire cu Persoanele divine ale Preasfintei Treimi.
După sfințirea noii bisericii, toți credincioșii ortodocși prezenți au permisiunea să intre în sfântul altar pentru a săruta Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și sfânta masă din altar.
Într-o lume din ce în ce mai secularizată, a continuat Patriarhul, semnificațiile teologice și duhovnicești ale sfințirii bisericii, precum și întreaga bogăție a spiritualității creștine ne cheamă să redescoperim adevărul că omul este chemat la sfințire în relație cu Dumnezeu Cel Sfânt, iar pierderea dimensiunii sacre sau sfinte a vieții duce la o criză de umanitate. Cu alte cuvinte, secularizarea vieții umane duce la sărăcirea vieții umane ca și comuniune de iubire cu Dumnezeu și cu semenii.
La final, Patriarhul României a felicitat pe IPS Mitropolit Serafim, al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală și de Nord, cu ocazia sfințirii acestei biserici, pe părintele paroh Nicolae Dură, dimpreună cu toată comunitatea ortodoxă românească din Viena, pe toți ctitorii și ajutătorii acestui sfânt lăcaș, precum și pe toți clericii și credincioșii prezenți la acest eveniment.
Sursa: ziarullumina.ro
