Sfințirea Bisericii din Satu Nou | Să luăm o hotărâre fermă: viața mea de acum încolo o trăiesc în numele Fiului lui Dumnezeu! a îndemnat IPS Teofan

Să luăm o hotărâre fermă: viața mea de acum încolo o trăiesc în numele Fiului lui Dumnezeu! a îndemnat IPS Teofan. Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a slujit duminica aceasta în localitatea botoșăneană Satu Nou, din apropierea orașului Dorohoi.

Ierarhul a fost prezent în Satu Nou pentru a sfinți noul locaș de cult al Parohiei Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Împreună cu IPS Teofan au coliturghisit numeroși clerici. La evenimentul din 17 septembrie 2017 au participat sute de credincioși, între care și autorități locale, notează doxologia.ro.

În predica rostită, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat cât de simplă devine trăirea unei vieți curate atunci când creștinul se încredințează cu totul voii lui Dumnezeu.

Viața sfântă și curată nu necesită neapărat să părăsim lumea: gospodăria, familia, și slujbele pe care le avem. Ni se cer lucruri simple: să nu dispară rugăciunea din viața noastră, să avem o viață de familie cinstită, să ne câștigăm pâinea cu hărnicie și, din puținul pe care-l avem, să oferim ceva și celui care nu are, a explicat IPS Teofan.

Acesta este drumul pe care trebuie să-l parcurgem pentru a avea o viață simplă și curată. Aceasta înseamnă să ducem crucea pe care Dumnezeu a așezat-o în viața noastră și poate unii dintre noi vor simți aceiași bucurie pe care a simțit-o Sfântul Apostol Pavel când a spus: «Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine» a precizat ierarhul.

Să luăm o hotărâre fermă: viața mea de acum încolo o trăiesc în numele Fiului lui Dumnezeu, care M-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine, a îndemnat Părintele Mitropolit.

La finalul Sfintei Liturghii, în momentul împărtăşirii credincioşilor, Pr. Stelian Ciurciun, protoiereul Protopopiatului Dorohoi, a citit hrisovul de sfinţire. În continuare, Pr. Paroh Ciprian Șoptică a adresat un cuvânt de mulţumire ctitorilor şi enoriaşilor.

Pentru întreaga activitate desfășurată, preoții Ciprian și Gheorghe Șoptică au fost hirotesiți iconomi stavrofori. IPS Teofan a oferit de asemenea, distincţii de vrednicie celor care au ajutat la construcţia locaşului de cult.

Biserica din Satu Nou îi are ca ocrotitori pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și a fost construită începând cu anul 2006. Lucrările au fost realizate în special din donațiile credincioșilor, dar și cu sprijin de la autoritățile statului.

Foto credit: Tudorel Rusu / Doxologia.ro

Comentarii Facebook


Știri recente