Sfințire în parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Călugărenii Vechi

În după-amiaza zilei de sâmbătă, 21 septembrie, IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, însoțit de arhim. Nichifor Horia, starețul Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași și exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, și de domnul Corneliu Muha, consilierul economic al Arhiepiscopiei Iașilor, s-a aflat pentru câteva ceasuri în parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Călugărenii Vechi – Protopopiatul Săveni, unde a sfințit casa parohială a micii comunități de aici, cât și o troiță ridicată în curtea bisericii, potrivit Ziarul Lumina.

Alături de IPS Mitropolit Teofan și de părintele exarh, au mai fost prezenți în soborul slujitor atât pr. Constantin Macuc, protopopul Protoieriei Săveni, cât și tânărul preot Claudiu Ghebac, parohul comunității din Călugărenii Vechi, dar și câțiva preoți din parohiile învecinate. După slujba de sfințire a casei parohiale, IPS Teofan a rostit un scurt cuvânt celor prezenți, în care L-a rugat pe Dumnezeu „să binecuvânteze locuința aceasta, să o apere de rele, să o izgonească de vrăjmași, să fie pace în Domnul Hristos într-însa, să fie mult țipăt de copil născut și crescut așa cum se cuvine, și ea să fie mereu deschisă atât pentru enoriași, cât și pentru toți cei aflați în nevoie”.

A urmat apoi o vizită la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, aflată peste drum de casa parohială, unde părintelui paroh Claudiu Ghebac i s-a citit o rugăciune, primind hirotesia întru iconom. La final, soborul slujitor a oficiat o slujbă de sfințire pentru o troiță aflată în curtea lăcașului de cult, după care a urmat o agapă.

Comentarii Facebook


Știri recente