Sfinții Trei Ierarhi prăznuiți în Episcopia Caransebeșului

Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, a participat la manifestările religios-culturale susținute de către cele două instituții de învățământ teologic din Eparhia Caransebeșului: Secția de Teologie Ortodoxă Didactică din Caransebeș a Facultății de Teologie, Științe Sociale și ale Educației din cadrul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița și Seminarul Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, cu prilejul cinstirii și pomenirii Sfinților Trei Ierarhi, informează episcopiacaransebesului.ro

Astfel, în ajunul praznicului, cadrele didactice universitare și studenții Secției de Teologie Ortodoxă Didactică din Caransebeș au susținut, în incinta al universității reșițene, un program artistic. În debutul manifestărilor, s-a prezentat un documentar video privitor la cinstirea Sfinților Trei Ierarhi. Mai apoi, părintele arhidiacon asist. drd. Vicențiu Românu a prezentat o dizertație cu privire la tema propusă, în special cu privire la teologia Sfintei Cruci în viziunea marilor ierarhi. Lucrarea a fost intercalată cu lecturi din operele sfinților, pregătite de studenții teologi. În încheiere, corul Facultății de Teologie, condus de către Pr. Prof. Gheorghe Tistu a susținut un recital de cântări liturgice duhovnicești, din cadrul slujbei de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi.

La Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, chiriarhul locului, Presfințitul Lucian, a oficiat, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș. La slujbă au participat elevi și studenți ai celor două instituții de învățământ teologic din Caransebeș, precum și un număr însemnat de credincioși. În cadrul Sfintei Liturghi, pr. prof. dr. Nichifor Tănase și pr. prof. Isac Rusalin au fost hirotesiți iconomi stavrofori. La final, ierarhul a premiat cu diplome și cărți elevii și studenții participanți la etapa eparhială a Concursului Național „Părintele Dumitru Stăniloaie – 110 de la naștere și 20 de ani de la trecerea la cele veșnice”.

La orele după-amiezii, și Seminarul Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș a organizat un program artistic închinat Sfinților Trei Ierarhi. Acesta a avut loc în sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului, și s-a bucurat de prezența cadrelor didactice, a elevilor, a preoților din municipiul Caransebeș, precum și a unui însemnat număr de credincioși. Elevii seminariști, coordonați de părinții profesori, care au urcat pe scenă au interpretat un buchet de cântări psaltice și corale. De asemenea, părintele prof.Vicențiu Românu a prezentat o dizertație cu privire la viața și activitatea marilor ierarhi și dascăli ai Bisericii noastre.

Preasfințitului Lucian, prezent la manifestare, a rostit la final un cuvânt de binecuvântare, mulțumind tuturor celor implicați în organizarea evenimentului, evocând importanța școlii teologice din Episcopia Caransebeșului în cei aproape 150 de ani de existență neîntreruptă, de asemenea, a împărțit tuturor celor prezenți iconițe cu Sfinții Trei Ierarhi.

Comentarii Facebook


Știri recente