Sfinții Trei Ierarhi cinstiți în Mitropolia Banatului

Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi a fost marcată în mod deosebit în Mitropolia Banatului. Catedrala mitropolitană din Timișoara și-a serbat ocrotitorii, iar școlile teologice ale Arhiepiscopiei Aradului și ale Episcopiei Caransebeșului și-au cinstit patronii prin Sfânta Liturghie și prin evenimente culturale și artistice, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

Ziua de 30 ianuarie a fost o zi de sărbătoare însemnată pentru toți timișorenii. Catedrala mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din orașul de pe Bega și-a serbat hramul istoric. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi. Soborul slujitorilor a fost format din consilieri de la Centrul eparhial, stareți ai mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Timișoarei și protopopi ai eparhiei. Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Ionel Popescu, vicar administrativ al eparhiei. Cu acest prilej a fost evidențiată lucrarea deosebită a celor trei mari ierarhi ai Bisericii din perioada de glorie a creștinismului, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur. În finalul slujbei, ierarhul a adresat celor prezenți binecuvântarea și dragostea părintească a Înalt Preasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, precum și îndemnul de a urma Sfinților Trei Ierarhi în smerenie, faptă și învățătură. Totodată, după Sfânta Liturghie, PS Paisie Lugojeanul a premiat câștigătorii etapei eparhiale a Concursului național „Părintele Dumitru Stăniloae – 110 ani de la naștere și 20 de ani de la trecerea la cele veșnice”, desfășurat zilele trecute la Timișoara.

Sărbătoarea școlilor teologice ortodoxe arădene

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” și Seminarul Teologic Liceal Arad au început împreună prăznuirea „troiței de arhierei” în Catedrala Veche din Arad prin oficierea Sfintei Liturghii. Sfânta slujbă a fost săvârșită de către Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Timotei și de Preasfințitul Luchian Pantelici, Episcop ortodox sârb de Budapesta și Administrator de Timișoara, care a răspuns în această zi slujirii frățești efectuate împreună în biserica ortodoxă sârbă din Arad în duminica trecută. Din soborul preoților și diaconilor slujitori au făcut parte părinții profesori de la facultate și seminar, părintele vicar și protopopul de Arad ai eparhiei sârbe. IPS Timotei, în cuvântul de învățătură, a arătat contribuția Sfinților Părinți la propășirea vieții spirituale în lume, mai ales odată cu libertatea acordată religiei creștine sub împăratul Constantin cel Mare. „Împărțită pe neamuri, popoare și țări, Biserica a căutat mereu să-și arate unitatea, la răstimpuri într-un mod mai accentuat, ca și în cazul instituirii sărbătorii de azi, a Sfinților Trei Ierarhi, dascăli luminați ai lumii, cum sunt numiți de obicei Sfinții Vasile, Grigorie și Ioan. Această realitate o afirmă acum împreuna-slujire a celor două Biserici Ortodoxe, română și sârbă, cu un trecut comun chezășuitor și al unui viitor de respect reciproc și frățietate. Zona geografică a fost una în care s-a simțit mai ales nevoia unor legături trainice între Răsăritul și Apusul continentului european, având în vedere că este și locul de baștină al sfinților împărați omagiați”, a arătat Înalt Preasfinția Sa. Răspunsurile liturgice au fost date în limba română și în limba sârbă, de corul bărbătesc al masteranzilor, condus de conf. dr. Mircea Buta.

A urmat, în aula Facultății de Teologie premierea câștigătorilor Concursului „Părintele Dumitru Stăniloae”, etapa eparhială. În mesajul adresat participanților, PS Luchian s-a referit la bunele raporturi dintre sârbi și români, la caracterul religios al acestora, ilustrat deosebit de personalitatea părintelui Dumitru Stăniloae, pe care l-a cunoscut și prețuit, îndemnând totodată pe studenți și seminariști la strădania de a se forma ca adevărați slujitori ai Bisericii. A urmat disertația pr. lect. dr. Gabriel Basa, legată de sărbătoarea zilei. Același cor a oferit apoi un scurt concert, intercalat cu citiri din opera Sfinților Trei Ierarhi. În cadrul festivității au fost premiați, de către cei doi ierarhi, ocupanții primelor trei locuri ai concursului, fiindu-le oferite din partea Centrului eparhial cărți. Dintre studenți au fost premiați, descrescător, Țuțuroi Cristian, Stoenescu Alexandru și Ilota Sorin, iar dintre elevii seminariști, Mîlcomete Ovidiu Ionuț, Cioară Darius și Muț Ștefan Ioan.

În finalul manifestării, IPS Timotei a subliniat legăturile româno-sârbe pe latura învățământului teologic local, azi concretizat prin prezența tinerilor de naționalitate sârbă atât în seminar, cât și în facultatea din Arad, și strădania de a înțelege și aplica tezaurul bogat al părintelui Dumitru Stăniloae și al Sfinților Trei Ierarhi.

Sfinții Trei Ierahi prăznuiți în Episcopia Caransebeșului

Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, a participat la manifestările religios-culturale susținute de către cele două instituții de învățământ teologic din Eparhia Caransebeșului: Secția de Teologie Ortodoxă Didactică din Caransebeș a Facultății de Teologie, Științe Sociale și ale Educației din cadrul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița și Seminarul Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, cu prilejul cinstirii și pomenirii Sfinților Trei Ierarhi. Astfel, marți, 29 ianuarie, în ajunul praznicului, cadrele didactice universitare și studenții au susținut, în incinta universității reșițene, un program artistic. În debutul manifestărilor, s-a prezentat un documentar video privitor la cinstirea Sfinților Trei Ierarhi. Mai apoi, arhid. asist. drd. Vicențiu Românu a prezentat o disertație cu privire la teologia Sfintei Cruci în viziunea marilor ierarhi. Lucrarea a fost intercalată cu lecturi din operele sfinților, pregătite de studenții teologi. În încheiere, corul Facultății de Teologie, condus de pr. prof. Gheorghe Tistu, a susținut un recital de cântări liturgice duhovnicești, din cadrul slujbei de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi. La sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, PS Lucian a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala episcopală din Caransebeș. La slujbă au participat elevi și studenți ai celor două instituții de învățământ teologic din Caransebeș, precum și un număr însemnat de credincioși. La final, pr. prof. dr. Nichifor Tănase și pr. prof. Isac Rusalin au fost hirotesiți iconomi stavrofori. Apoi, ierarhul a premiat cu diplome și cărți elevii și studenții participanți la etapa eparhială a Concursului „Părintele Dumitru Stăniloae”.

Tot miercuri, după-amiază, și Seminarul Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș a organizat un program artistic închinat Sfinților Trei Ierarhi. Elevii seminariști, coordonați de părinții profesori, au interpretat un buchet de cântări psaltice și corale. De asemenea, părintele prof. Vicențiu Românu a prezentat o disertație cu privire la viața și activitatea marilor ierarhi și dascăli ai Bisericii noastre. PS Lucian, prezent la manifestare, a rostit la final un cuvânt de binecuvântare, mulțumind tuturor celor implicați în organizarea evenimentului, evocând importanța școlii teologice din Episcopia Caransebeșului în cei aproape 150 de ani de existență neîntreruptă, de asemenea, a împărțit tuturor celor prezenți iconițe cu Sfinții Trei Ierarhi.

Comentarii Facebook


Știri recente