Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, duminică, 27 octombrie 2013:
Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a devenit hramul cel mai popular al Catedralei patriarhale, deși hramul istoric, Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, a fost rânduit de ctitorul ei, domnitorul Constantin Șerban Basarab, încă de la începutul zidirii bisericii, în anul 1656.
Anul acesta 2013, an omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena, legătura între cele două hramuri ale Catedralei Patriarhale a fost mult mai profundă și mai evidentă; sfinții ocrotitori ai Catedralei Patriarhale fiind mari rugători și mărturisitori ai lui Hristos, în timpuri și locuri diferite.
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi (sau Basarabov, un sat din sudul Dunării, aproape de orașul Ruse din Bulgaria de azi) era vlah (român) de neam și a trăit în veacul al 13-lea, în timpul Imperiului de la Târnovo (1185-1396), întemeiat de români și de bulgari, sub conducerea fraților Petru și Ioan Asan, români de neam (Pr. prof. Mircea Păcurariu, „Sfinți daco-romani și români”, Iași, 2007, pp. 252-256).
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a fost mai întâi păstor; păștea oile sau vitele sătenilor pe câmp și se ruga, împărțind celor săraci o parte din ceea ce primea de la sătenii ale căror vite le păștea. Era atât de sensibil și de milostiv în sufletul său, încât se spune că ani de-a rândul s-a pocăit și a plâns pentru că din greșeală a călcat cu piciorul pe un pui de pasăre și l-a strivit.
Vedem câtă finețe, câtă delicatețe, cum spunea Părintele Stăniloae, există în Sfinți, în oamenii care, prin post și rugăciune, s-au eliberat de violență, de porniri pătimașe, de apucături egoiste și s-au împărtășit de iubirea milostivă a lui Dumnezeu, Cel milostiv, Care iubește pe toți oamenii și întreaga lume făcută de El. Mai târziu, păstorul evlavios și milos a devenit monah într-o mănăstire, iar apoi a viețuit ca pustnic într-o peșteră, lângă râul Lom, în post și rugăciune. Mai știm despre el că atunci când și-a simțit sfârșitul aproape, s-a așezat între două lespezi de piatră, care simbolizau sicriul, iar apoi și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, în singurătate, neavând pe nimeni la moartea sa, decât o mulțime nevăzută de îngeri. Mai târziu, trupul său neputrezit a fost descoperit în chip minunat și a început să fie cinstit în satul Basarabov și în tot ținutul acela. Tradiția spune că unul dintre domnitorii Basarabi ai Țării Românești a construit o biserică în satul Basarabov, întru cinstirea Sfântului Cuvios Dimitrie. Începând cu anul 1774, moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou se află în această Catedrală din București.
Prezența moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în centrul orașului București dă mărturie în fiecare veac despre harul și binecuvântarea pe care Dumnezeu le dăruiește prin sfinții Săi celor ce se roagă Lui cu credință. Pelerinajul și faptele minunate petrecute la racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Făcătorul de minuni, au fost o constantă de-a lungul timpului.
Astfel, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a apărat de multe ori cetatea Bucureștilor de primejdii și răutăți. De pildă, în anul 1814, în vremea domnitorului Ioan Vodă Caragea (1812-1818), orașul a fost cuprins de o puternică epidemie de ciumă. La cererea domnitorului, au fost scoase moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în procesiune, ocolind orașul și făcând rugăciuni de mijlocire către sfânt, pentru izbăvirea de ciumă. Începând din acea zi, ciuma a încetat să mai facă noi victime.
În anul 1827, în vremea domnitorului Grigore Ghica al IV-lea (1822-1828), după o secetă îndelungată foametea amenința orașul și împrejurimile. Lipsiți de orice ajutor, oamenii au nădăjduit iarăși în rugăciunile Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și în mila lui Dumnezeu. Astfel, după ce a fost scoasă în procesiune racla cu cinstitele sale moaște și purtată pe umeri de către preoți prin tot orașul, Dumnezeu a dăruit ploaie din belșug, spre folosul oamenilor și al animalelor.
În anul 1831, orașul București aproape s-a pustiit din cauza epidemiei de holeră, care a ucis o mulțime de oameni, iar pe alții i-a forțat să părăsească capitala Munteniei, aflată sub administrație militară rusă, ca și Moldova, în timpul războiului ruso-turc din anii 1828-1829.
În ziua de 15 septembrie 1831, moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou au fost duse de călugării slujitori ai Catedralei mitropolitane pe Câmpia Filaret (Parcul Carol I de astăzi), unde, generalul Pavel D. Kiseleff, președintele Divanului Țării Românești, a organizat o mare procesiune religioasă, cu prezența autorităților militare ruse, dar și a monahilor, preoților și credincioșilor, care nu părăsiseră orașul. Aici s-au rostit rugăciuni fierbinți pentru încetarea molimei și izbăvirea orașului. Potrivit mărturiilor istorice, din ziua de 15 septembrie și până la începutul lunii octombrie 1831, numărul morților, care până atunci atingea un total de 160 pe zi, a scăzut repede, stingându-se molima.
În a doua parte a secolului 20, regimul comunist ateu a încercat în mai multe rânduri mutarea reședinței și a Catedralei patriarhale de pe istoricul Deal al Mitropoliei, deoarece partidul comunist ateu era deranjat de evlavia mulțimilor de credincioși care veneau să se închine la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, manifestare considerată de atei ca fiind o tradiție retrogradă, care nu ține cont de progresul socialist din societate. Astfel, în toamna anului 1989, conducerea comunistă a țării a interzis organizarea hramului Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la Catedrala patriarhală, fixând, pentru aceeași dată de 27 octombrie 1989, o sesiune de lucru a Marii Adunări Naționale, în clădirea de alături.
Supus presiunilor și amenințărilor, vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist a transferat racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la o altă biserică, și anume la biserica „Sfântul Nicolae – Vlădica”, în vecinătatea Catedralei patriarhale. Însă, la doar două luni după această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în decembrie 1989, regimul comunist ateu a căzut cu răsunet mare, iar oamenii bucuroși cântau pe străzile Bucureștiului: „Cu noi este Dumnezeu!”. Între timp, clădirea în care comuniștii organizau altădată sesiunile Marii Adunări Naționale a fost dată în folosință Bisericii și a devenit în anul 1996 Palatul Patriarhiei, iar în anul 2007, la 27 octombrie, chiar de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, a fost înființat aici Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, care, prin intermediul Radioului și Televiziunii TRINITAS, transmite zilnic Sfânta Liturghie și Vecernia din Catedrala patriarhală unde se află moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, spre bucuria a milioane de credincioși ortodocși români din țară și din diaspora.
Văzând lucrarea sfinților în viața oamenilor, putem spune și noi împreună cu Psalmistul: „Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Lui” (Psalmul 67, 36).
Iubiți credincioși,
Binecuvântarea și bucuria pe care ni le dăruiește sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou sporesc și mai mult anul acesta, 2013, prin aducerea din Grecia, de către Înaltpreasfințitul Părinte Dionisie, al Mitropoliei apostolice a Corintului, a două odoare sfinte, și anume icoana Sfinților Împărați Constantin și Elena, care conține o parte din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, pe Care Hristos S-a răstignit, și o părticică din moaștele Sfintei Împărătese Elena, Mama Împăratului Constantin, precum și icoana istorică și făcătoare de minuni a Sfântului Constantin cel Mare, în care Sfântul Împărat este reprezentat călare pe cal alb, în momentul când i s-a arătat pe cer, în lumină, semnul Sfintei Cruci, însoțit de cuvintele „În acest semn vei învinge”, în ziua de 28 octombrie 312, înaintea bătăliei de la Pons Milvius sau Podul Vulturului, lângă Roma.
Totodată, în această comuniune a sfinților, au fost aduse de la Mănăstirea Căldărușani de lângă București moaștele Sfântului Mare Mucenic Artemie.
Sfântul Mare Mucenic Artemie, ale cărui moaște se află acum pe Colina Bucuriei, a fost general de armată și prieten al Sfântului Împărat Constantin cel Mare, dar și martor la toate marile înfăptuiri ale acestuia. Sfântul Artemie a văzut pe cer semnul Crucii în ajunul luptei de la Podul Vulturului (Pons Milvius), în anul 312, și a însoțit-o pe Sfânta Elena în pelerinajul acesteia în Țara Sfântă (în anul 326), fiind de față la aflarea Lemnului Sfintei Cruci. Din încredințarea împăratului Constanțiu (337-361), fiul lui Constantin cel Mare, Sfântul Artemie a adus la Constantinopol moaștele Sfinților Apostoli Andrei, Luca și Timotei. Apoi a fost numit guvernator al Egiptului (360), unde a luptat împotriva idolatriei. Sfântul Artemie a suferit moarte martirică în anul 362, pentru că a mustrat pe împăratul Iulian Apostatul, care se lepădase de Hristos și prigonea pe creștini. Sfintele sale moaște au fost binecuvântate cu darul minunat al vindecării de boli. Astăzi, fragmente din moaștele sale se află la Mănăstirea Kostamonitou, din Sfântul Munte Athos, dar și în România, la Mănăstirea Căldărușani.
Iubiți pelerini,
Toți acești minunați sfinți aflați în comuniune de rugăciune în aceste zile la Catedrala patriarhală din București au în comun sfințenia ca dar al Sfântului Duh pe care l-au cultivat prin credință statornică și viețuire sfântă, precum și dragostea pentru cinstita și de viață făcătoare Cruce a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Astfel, lângă moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, care „luând Crucea a urmat lui Hristos”, se află depusă spre închinare icoana Sfinților Împărați Constantin și Elena, reprezentați cu Sfânta Cruce între ei, conținând și fragmente din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, întrucât Sfântul Împărat Constantin a descoperit Crucea, ca semn de lumină, pe cer (în anul 312), iar mama sa, Elena, a descoperit Crucea de lemn în pământ, la Ierusalim (în anul 326), chemându-ne astfel și pe noi să urmăm lui Hristos Cel Răstignit și Înviat, purtând fiecare crucea vieții sale, cu nădejdea mântuirii, a vindecării de boli și a eliberării din nevoi și din necazuri.
Răspunzând chemării smerite a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, care adună aici, pe Colina Bucuriei, în comuniune de rugăciune, credincioși pelerini din toată țara, înțelegem împreună cu toți sfinții că lumina Crucii unește cerul cu pământul în iubirea infinită și eternă a lui Hristos pentru lume.
De aceea, pentru a putea purta crucea multor suferințe și încercări din vremea noastră și a simți ajutorul lui Hristos Cel Răstignit și Înviat este necesar să ne întărim în credință, să sporim rugăciunea și să săvârșim faptele bune. În acest sens, pelerinajul nostru la moaștele sfinților poate fi un moment de înnoire și de îmbogățire sufletească pentru toți.
Pelerinajul este un eveniment spiritual pentru toți care participă la el cu credință, evlavie și dragoste de Dumnezeu și de Biserică. Într-un loc de pelerinaj găsim nu numai ceea ce oferă locul, adică sfânta biserică, sfintele moaște și sfintele slujbe, ci și ceea ce aduc cu ei pelerinii fiecare în parte și toți laolaltă, și anume evlavia lor, râvna lor, răbdarea lor, cumințenia lor, felul lor de a fi și de a se întâlni cu Dumnezeu și cu oameni diferiți, unii care nu s-au cunoscut între ei niciodată până acum. Așadar, hramul și pelerinajul de hram pot fi un eveniment de întărire a credinței, de împrospătare a rugăciunii, de cunoaștere a altor persoane decât cele pe care le întâlnim zilnic în parohie, în mănăstire sau în localitatea de unde venim fiecare dintre noi. Pelerinajul este călătorie fizică și spirituală. Călătoria fizică este o deplasare, uneori obositoare și costisitoare, dintr-un loc în altul; cea spirituală este mutare interioară a sufletului de la o stare spirituală la o altă stare spirituală. Dacă această mutare sau călătorie spirituală este un urcuș sau o elevație duhovnicească, atunci pelerinajul se transformă din oboseală în sărbătoare și din cheltuială materială într-un câștig spiritual.
În acest înțeles, depinde mult de pelerini și de cei care îi primesc dacă oboseala devine sărbătoare de suflet, și cheltuiala devine câștig duhovnicesc.
Să ne rugăm împreună Sfinților Împărați Constantin și Elena, Sfântului Mare Mucenic Artemie și Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou să ne întărească în credință, în speranță și în dragoste față de Dumnezeu și față de semenii noștri; să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi ca să dăruiască pace și înțelegere între persoane și popoare, să înmulțească armonia în familie și în societate, să dăruiască tuturor sănătate și bucurie!
Iată de ce, în aceste zile de mare binecuvântare și de multă bucurie, aducem mai întâi mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile pe care El ni le dăruiește prin sfinții Lui, cei ce adună persoane și popoare în iubirea milostivă a Preasfintei Treimi.
De asemenea, mulțumim Preafericitului Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei și al întregii Elade, pentru binecuvântare, iar Înaltpreasfințitului Părinte Dionisie, Arhipăstorul Mitropoliei Apostolice de Corint și clericilor care-l însoțesc, pentru bunăvoință și osteneală, întrucât Înaltpreasfinția Sa a răspuns cu multă dragoste evlaviei românilor ortodocși față de Sfinții Împărați Constantin și Elena, în acest an omagial închinat lor.
Mulțumim și tuturor ierarhilor români care au fost prezenți la primirea sfintelor icoane aduse din Grecia în data de 24 octombrie și celor care astăzi, 27 octombrie, au săvârșit Sfânta Liturghie la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.
Vă felicităm pe toți, iubiți credincioși pelerini, pentru marea evlavie și multa răbdare pe care le-ați arătat, și ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să vă răsplătească râvna și osteneala cu darurile Sale cele duhovnicești și mântuitoare, cu sănătate și fericire, pace și bucurie, ajutor în familie și în activitate, cu ani mulți și binecuvântați, pentru a spori în credință și în iubire creștină, în sfințenie și fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi, spre bucuria sfinților și spre dobândirea mântuirii! Amin.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
