Sfântul Teodor Tiron ocrotește multe lăcașuri

Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron este sărbătorit astăzi, 17 februarie, în mai multe lăcașuri de cult din cuprinsul Patriarhiei Române. Sfântul a fost ales, prin rânduiala lui Dumnezeu, drept patron spiritual al unor sfinte biserici sau ocrotește sfintele lăcașuri prin prezența unor fragmente din moaștele sale.

Biserica „Sfântul Gheorghe Vechi” este una dintre bisericile cu tradiție din Arhiepiscopia Bucureștilor care se află sub ocrotirea Sfântului Mucenic Teodor Tiron. Ziua închinată hramului este una specială, după cum se menționează și în pisania bisericii (1848): „iar la hram se va face mângâiere la săraci după venitul Bisericii”. „Ca în fiecare an, după testamentul ctitorilor, ne pregătim și încercăm să împlinim ceea ce ei ne-au lăsat prin cuvânt de lege pentru urmași, acela de a face milostenie săracilor și de a mângâia pe credincioșii parohiei noastre și pe cei lipsiți”, a spus părintele paroh Ioan Durlea. Acest al doilea hram a fost acordat bisericii în anul 1881, cu ocazia sfințirii, la dorința ctitorului, după ce în 1875 biserica a fost dărâmată, fiind într-o stare avansată de degradare, și a fost reconstruită după proiectul lui Dumitru Poenaru, pictura fiind realizată de prof. Gheorghe Pompilian.

Sfântul Teodor este patron spiritual al unor biserici de lemn din țară, biserici-monumente istorice, de o vechime și frumusețe incontestabile. Astfel, biserica din Brătești – Oradea datează din 1738, a fost construită inițial pentru a deservi satul Sitani, fiind mai apoi mutată; biserica de lemn din Rieni – Oradea a fost construită la 1754; biserica din Băgău, județul Alba, datează din anul 1733; biserica de lemn din Cocârceni – Buzău, dar și biserica din Cândești Vale – Dâmbovița, construită în jurul anului 1713, se află sub ocrotirea marelui mucenic.

Dintre lăcașurile de cult care își cinstesc astăzi ocrotitorul mai putem menționa Catedrala „Sfântul Teodor Tiron” din Roșiori de Vede, Teleorman, Biserica „Sfântul Teodor” – Apuseană de la Sâmbăta de Sus, Biserica „Sfântul Teodor Tiron” din localitatea Malu Bârla și Biserica „Sfântul Teodor Tiron” din localitatea Buzoești, ambele din județul Argeș, Biserica „Sf. Teodor” din localitatea Recea, Severin.

Fragmente din moaștele sale în mai multe biserici

Moaștele Sfântului Mucenic Teodor sunt un prilej de bucurie duhovnicească pentru cei care trec pragul Capelei „Acoperământul Maicii Domnului” din cadrul clinicii Munposan 94, aflată în sectorul 1, pe str. Witting nr. 10-12. Capela a fost sfințită în 1998 pentru folosul duhovnicesc al bolnavilor din spital. Din 2003 au fost aduse și fragmente din moaștele Sfântului Mucenic Teodor Tiron, dar și ale Sfinților Cuvioși uciși în Sinai și Rait și ale Sfinților Martiri de la Niculițel. Societatea Creștină Medicală Munposan 94 a luat ființă din inițiativa unui medic chirurg încă din 1993.

Un alt lăcaș de cult din București care deține un fragment din moaștele Sfântului Teodor Tiron este Biserica „Sfântul Vasile” – Victoria. Racla, sub forma unei coperți de Evanghelie cu inscripții grecești și lucrătură de argint, adăpostește fragmente din moaștele a șase sfinți și o bucată din lemnul Sfintei Cruci. Lăcașul de cult ce figurează din 9 ianuarie 1804 în catagrafia orașului București a fost distrus de cutremurul din 1838, fiind reconstruit în anul 1847, pe cheltuiala căminarului Toma Baltă, în timpul domniei lui George Dimitrie Bibescu. Mănăstirea Samurcășești, aflată la câțiva kilometri depărtare de București, se bucură de ocrotirea sfântului prăznuit astăzi pentru că un fragment din moaștele sale se află pe aceste meleaguri, încă de la începutul secolului al IX-lea. Se pare că moaștele Sfântului Teodor Tiron au fost aduse de vornicul Constantin Samurcași, ctitorul mănăstirii, de la Muntele Athos, alături de alte sfinte odoare (părticele din moaștele Sfinților Teodor Stratilat, Ioan Gură de Aur, Modest, Silvestru, Apostolul Andrei și ale Sfinților Mucenici Ermin și Dimitrie). De asemenea, dintre numeroasele lăcașuri de cult care dețin fragmente din sfintele sale moaște, unele dintre cele mai cunoscute fiind Mănăstirea Horezu, jud. Vâlcea, biserica Schitului Sihla, biserica Mănăstirii Văratec, ambele din județul Neamț. „Mănăstirea Radu Vodă a adăpostit pentru o perioadă moaștele Sfântului Teodor Tiron și ale Sfântului Teodor Stratilat. Odoarele au fost dăruite apoi, în 2001, de Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar patriarhal, Mănăstirii Slănic din comuna Aninoasa, județul Argeș”, ne-a spus monahul Nectarie Căpățână din obștea Mănăstirii Slănic. De aici, un fragment din moaștele sfântului a ajuns și la Mănăstirea Corbii de Piatră din județul Argeș.

Sărbătoare și la malul mării

În haine de sărbătoare se află și biserica parohială din cartierul Medeea, orașul Constanța. Lăcașul de cult din cadrul Protoieriei II Constanța îi are ca ocrotitori pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron și pe Sfântul Ierarh Nectarie. O parte din moaștele Sfântului Teodor au fost donate bisericii de Înalt Preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în ziua târnosirii demisolului, în octombrie 2009. „Având în vedere faptul că Sfântul M. Mc. Teodor Tiron este ocrotitor al acestui sfânt lăcaș, în data de 16 februarie am oficiat, începând cu orele 16:00, slujba Vecerniei cu Priveghere, în cadrul căreia au fost scoase spre închinare moaștele sfântului, iar astăzi vom oficia Sf. Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi”, a spus părintele George Munteanu.

Biserica „Sfinților Teodori”

În Mitropolia Moldovei și Sucevei, Sfântul Teodor Tiron este cinstit în mod special la Biserica „Sfinții Teodori” din Iași, singura biserică din oraș care îi are ca ocrotitori pe Sfinții Teodor Tiron și Teodor Stratilat. Tot în Iași, Biserica „Zlataust” îl are, începând cu anul 1972, ca al doilea ocrotitor pe Sfântul Teodor. „Când a fost pictată biserica în interior, preotul Irimia Teodor a dorit ca biserica să aibă un al doilea hram, și astfel Sfântul Teodor a devenit al doilea ocrotitor”, ne-a mărturisit părintele paroh Gheorghe Popa.

Este cinstit și la Sibiu

În Ardeal, Catedrala mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu deține o parte din moaștele Sfântului Teodor. Prin stăruința Mitropolitului Ardealului, cu ocazia hramului din anul 2008, Catedrala mitropolitană s-a împodobit cu o raclă de argint. Racla, așezată spre închinare în pronaosul lăcașului de cult, aduce multă bucurie și totodată binecuvântare prin adăpostirea mai multor fragmente din sfinți cunoscuți: Teodor Tiron, Clement Romanul, Iosif de la Partoș, Nectarie al Eghinei, Mucenicii Dimitrie și Laurențiu, Cuvioși de la Mănăstirea „Sfânta Sava”, fragment din lemnul Sfintei Cruci, sfinții de la Niculițel: Zotic, Atal, Kamasie și Filip.

Comentarii Facebook


Știri recente