Sfântul și Marele Sinod a aprobat amendamentele pentru primul document

Marţi dimineață, 21 iunie 2016, Sfântul și Marele Sinod a aprobat amendamentele pentru primul document presinodal din cele de pe ordinea de zi. Este vorba de Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană.

Citește documentul presinodal: Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană

Începând cu după-amiaza zilei precedente, părinții sinodali au început lucrările propriu-zise ale Sfântului și Marelui Sinod. După ce au revăzut textul primului document presinodal privind misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană, au fost purtate mai multe discuții. Au fost exprimate diferite propuneri atât din partea unor ierarhi, cât și din partea delegațiilor sinodale.

Marţi dimineață, în urma introducerii amendamentelor, Secretariatul Sinodului a prezentat ultima formă părinților sinodali. În urma discuțiilor purtate, Sfântul și Marele Sinod a aprobat amendamentele introduse.

Sesiune inaugurală a Sfântului şi Marelui Sinod. Patriarhul României apreciat pentru propuneri

De menționat că tot în prima zi de lucrări, ierarhii Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe au convenit să transmită un mesaj Patriarhului Ignatius Aphrem II al Bisericii Ortodoxe Siriace a Antiohiei, prin care să-și exprime solidaritatea cu acesta și comunitatea siriacă, în urma tragediei de duminică, 19 iunie, din nord-estul Siriei. Conform kamudi.com, Patriarhul Ignatius a fost ținta unui atentat terorist. Trei membri ai forțelor de ordine și-au pierdut viața în operațiunea de salvare.

Comentarii Facebook


Știri recente