Sfântul Nicolae – dascăl al smereniei şi al milosteniei

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la ediția a noua a Spectacolului cultural-artistic „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor”, organizat de Sectorul învățământ şi activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei, marți, 05 decembrie 2017:


Începând cu slujba Vecerniei din această seară, Biserica noastră îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, cunoscut în rândul copiilor drept Moș Nicolae.

Sfântul Nicolae este ocrotitorul copiilor și al elevilor, apreciat ca păstor blând și darnic, precum şi mărturisitor al dreptei credințe, fiind astfel pildă pentru păstorii de suflete din toate timpurile. Troparul care se cântă la sărbătoarea Sfântului Nicolae descrie chipul sfântului astfel: „îndreptător credinței”, „chip blândeților”și „învățător înfrânării”. Fiind smerit, blând şi darnic sau milostiv, Sfântul Nicolae ne arată că darurile primite de la Dumnezeu se înmulțesc când sunt împărțite cu oamenii aflați în dificultate, săraci şi neajutorați.

Viața Sfântului Nicolae ne cheamă la smerenie şi milostenie. El ne arată căsmereniaeste o virtute care ne duce la asemănarea cu Dumnezeu, după cum Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, bogat fiind întru slava Sa dumnezeiască, a sărăcit, adică S-a smerit, pentru ca noi oamenii să ne îmbogățim cu sărăcia Lui (cf. 2 Corinteni 8, 9), cu iubirea Lui milostivă.

Arătând multă iubire smerită şi milostivă, Sfântul Nicolae a oferit ajutor celor trei fete, al căror tată sărac a vrut să le împingă spre desfrânare pentru bani; a ajutat trei ofițeri acuzați pe nedrept, bănuiți de trădare, să nu fie pedepsiți cu moartea; a ajutat poporul pe care îl păstorea, în timpul foametei, trimițându-i în mod minunat o corabie cu grâu.

Darurile pe care Sfântul Nicolae le-a făcut în mod neașteptat celor aflați în nevoi în perioada vieții sale și pe care continuă să le ofere copiilor de toate vârstele sunt un îndemn permanent pentru ca noi să cultivăm dărnicia sau generozitatea în raport cu semenii noștri, după îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos: „Fiți milostivi precum şi Tatăl vostru (din ceruri) milostiv este” (Luca 6, 36).

Suntem chemați să nu folosim darurile pe care le primim de la Dumnezeu doar pentru noi, ci să le înmulțim, oferind din acestea şi celor aflați în suferință, celor bătrâni și singuri, celor săraci şi neajutorați sau întristați. Suntem chemați, așadar, să arătăm prin cuvânt şi faptă prezența și lucrarea iubirii milostive a lui Hristos în viaţa noastră, pentru ca și Hristos să dea mărturie pentru noi înaintea Tatălui din ceruri (cf. Matei 10, 32).

Felicităm pe toți copiii prezenți aici, care ne-au încântat și ne-au bucurat prin tot ceea ce au prezentat, ca dar de lumină şi frumusețe pentru sufletele noastre. De asemenea, felicităm pe bunii lor părinți care i-au crescut şi i-au educat, oferindu-le cel mai mare dar, și anume credința, adică legătura sau comuniunea de iubire a omului cu Dumnezeu, cu sfinții Lui şi cu semenii.

Totodată, felicităm pe învățătorii lor, pe profesorii de Religie, pe preoții din parohii și pe directorii de școli, pe conducătorii învățământului din Ministerul Educației Naționale și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, pe Părinții Protopopi și pe toţi angajații celor șase Protopopiate din Capitală, pe Părintele Liviu Nechita, împreună cu toți colaboratorii săi, care au pus la dispoziție acest spațiu de desfășurare a spectacolului, pe reprezentanții Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, dimpreună cu voluntarii, colaboratorii și sponsorii acestui eveniment.

Vă dorim tuturor celor prezenți sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, întru mulți şi binecuvântați ani!

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto Credit: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente