Sfântul Mucenic Lup cinstit în Biserica Ortodoxă

Astăzi, Biserica Ortodoxă face prăznuirea Sfântului Mucenic Lup, viețuitor al vremurilor grele de asuprire a creștinilor, în timpul împărăției lui Aurelian, care, deși născut păgân, a dat dovadă de atâta râvnă pentru Hristos și pentru învățăturile Sale, încât, dorind să se boteze, cerurile s-au deschis și au vărsat apă peste dânsul, primind baia botezului într-un mod care a uimit pe creștini și pe prigonitori deopotrivă.

Sfântul Mucenic Lup (sau Lupus) a trăit în smerenie la sfârșitul veacului al III-lea și începutul celui de-al IV-lea, în cetatea Novae, de lângă Dunărea de Jos, unde a dus o viață apăsătoare de sclav. Localitatea Novae era așezată în provincia Moesia Inferior, unde este astăzi orașul Sviștov, în Bulgaria, pe malul drept al Dunării, în dreptul localității Zimnicea. Pentru acest motiv, mulți sunt de părere că mucenicul s-ar trage din același neam cu noi, românii, deși mineiele românești vorbesc doar în puține cuvinte despre viața acestui mucenic.

După rânduiala societății romane, Lup era sortit să aparțină clasei sclavilor, care nu se bucurau de protecția legilor, nu aveau nici un drept și erau apăsați de munci grele și de lipsuri. De aceea, erau adesea înglodați în multe îndatoriri, năpăstuiți și chiar omorâți fără nici o consecință legală. Cu toate acestea, Lup se bucura de libertate întru Hristos, prietenul celor năpăstuiți, pe care Îl iubea și Îl mărturisea la tot pasul.

Pentru o vreme, Sfântul Mucenic Lup a fost servitorul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, mai-marele oștirii din cetatea Tesalonicului, pomenit de Biserică în fiecare an la 26 octombrie. După ce împăratul Maximian i-a tăiat capul Sfântului Dimitrie, Sfântul Lup a înmuiat marginea veșmântului său și un inel în sângele marelui mucenic și mergea cu ele prin cetate, mărturisind credința cea adevărată și săvârșind multe minuni, tămăduindu-i pe oameni de boli și neputințe. După cum aflăm din Acatistul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, acesta și-a încredințat toată averea slugii sale, Sfântul Lup, iar el, la rândul său, a împărțit-o săracilor.

Se spune că într-o zi, mâniindu-se, a luat idolii cei lipsiți de viață ai păgânilor și i-a sfărâmat, iar pe alții i-a scufundat în adâncul apei. Ca urmare, Lup și-a atras ura închinătorilor la idoli, iar aceștia s-au năpustit asupra lui cu săbiile trase, voind să-l taie, însă Dumnezeu le-a întunecat mințile și s-au tăiat între ei ca niște nebuni, timp în care sfântul nu înceta să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu, fiind plin de credință, de înțelepciune și de darul lui Dumnezeu.

Împăratul Maximian, care încă se afla în Tesalonic, auzind de aceste fapte ale Sfântului Lup, a poruncit să fie căutat de ostași și apoi ucis. Cu toate acestea, pentru râvna puternică a mucenicului, Dumnezeu îi ținea departe pe cei care îl căutau mereu ca să-l ucidă. Se pare că, odată, prigonitorii Sfântului Lup, văzând că nu pot nicicum să se apropie de el, au încercat să îl țintească cu arcul, dar la fel, Dumnezeu îl apăra, iar săgețile, în loc să-l rănească pe mucenic, se întorceau asupra arcașilor, iar ei se răneau unii pe alții. Atunci, mărturisesc vechile scrieri, de vreme ce mucenicul lui Hristos încă nu era botezat și nu dorea să moară în mâinile chinuitorilor fără de Sfântul Botez, acesta s-a rugat la Dumnezeu și îndată din cer s-a vărsat apa peste dânsul, botezându-se în chip miraculos.

După această minune, Sfântul Lup s-a dat singur și de bunăvoie în mâinile păgânilor, ca un mielușel spre înjunghiere. Deși a fost supus la nenumărate chinuri, nu a încetat niciodată să-L mărturisească pe Hristos. În cele din urmă a fost osândit la tăiere cu sabia, astfel încât, în ziua de 23 august, anul 304, Sfântul Lup a trecut la viața cea plină de dreptate și de frățietate în Împărăția cerească.

Cinstirea lui s-a făcut mereu în cetatea Novae și în împrejurimi cu multă evlavie de către populația creștină daco-romană. La sărbătoarea lui luau parte și creștinii din clasele de jos, precum și cei din înalta conducere. Astfel, ni se relatează că, pe la sfârșitul veacului al VI-lea, prințul Petru, fratele împăratului bizantin Mauriciu (582-602), a vizitat cetatea Novae, unde a ajuns tocmai în ziua sărbătoririi cu multă evlavie și strălucire a smeritului Mucenic Lup, care a trăit și s-a jertfit pentru Hristos, Părintele săracilor, în această cetate. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 23 august 2012, semnat de Cristian Bostan)

Comentarii Facebook


Știri recente