Sfântul Maslu la Parohia Sfintele Femei Mironosițe și Sfântul Serafim de Sarov din orașul Modena, Italia

Duminică, 27 octombrie 2013, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, în Parohia „Sfintele Femei Mironosițe și Sfântul Serafim de Sarov” din Provincia Modena s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu de către un sobor de 14 preoți si 2 diaconi (din întreg protopopiatul), în frunte cu Preacucernicul Părinte Paroh Constantin Totolici, Protoiereu de Emilia Romagna, potrivit episcopia-italiei.it

Fiecare preot a fost însoțit de familia sa și de câte un grup de credincioși, nădăjduind în folosul duhovnicesc al Sfântului Maslu și pentru întărirea legăturilor de frățietate între parohii, de dragoste și de împreună-rugăciune.

Numeroșii credincioși din Modena și din parohiile învecinate s-au bucurat de binefacerile Sfintei Taine a Maslului, de cuvântul de învățătură ținut de Preacucernicul Părinte Petru Vanvulescu, oaspete al parohiei Budrio, sosit de la Sibiu pentru a participa la hramul Parohiei „Sf. Dimitrie Basarabov”.

Seara binecuvântată de la Modena s-a încheiat cu o binevenită agapă frățească, pregătită de doamna preoteasa Anca Totolici alături de Comitetul de femei al parohiei.

Comentarii Facebook


Știri recente

Muzeu băcăuan dedică o expoziție Mănăstirii Bogdana de pe Valea Trotușului, unde a fost stareț Sf. Teodosie de la Brazi

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a inaugurat joi expoziția foto-documentară „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”. Au fost expuse fotografii, manuscrise, documente, obiecte liturgice și de cult și icoane, precum și…