Din viaţa Sfântului Gherasim de la Iordan, poate cel mai interesant episod este cel al uceniciei unui leu sălbatic pe lângă acest sfânt. Îmblânzirea leului, transformarea firii sale dintr-un animal sălbatic carnivor într-un animal domesticit, vegetal, este o amintire a grădinii Edenului, unde animalele convieţuiau cu omul în armonie. În cele ce urmează ne dorim să înfăţişăm câteva erminii patristice despre rai: loc pământesc, sau realitate spirituală îndepărtată de lumea aceasta.
Paradisul sau raiul primilor oameni este descris la Facere 2, 8-14, imediat după consemnarea creaţiei. La fel ca şi creaţia însăşi, Edenul a primit în tradiţia creştină, după caz, interpretare alegorică, spirituală sau literară. Scriitorul bisericesc Origen, în secolul al III-lea, în comentariul său la Facere spunea că starea primordială a lui Adam în Eden este starea omului botezat în Biserica creştină, şi a explicat că pomii din rai au un înţeles mai mult spiritual decât unul material: „În lectura noastră, ne ridicăm de la mituri şi de la interpretarea literară şi ne întrebăm ce sunt pomii pe care Dumnezeu i-a sădit. Noi spunem că nu sunt pomi în locul acela (Eden) care pot fi percepuţi cu simţurile“. De asemenea, Origen interpretează viziunea lui Pavel a celui de-al treilea cer, de la 2 Corinteni 12, 2-4, şi spune că paradisul pământesc este o alegorie a raiului ceresc. De la Origen, vom vedea că în interpretarea Sfinţilor Părinţi cele două naraţiuni, de la Facere şi de la 2 Corinteni, vor deveni precumpănitoare asupra învăţăturii despre rai. Astfel, în secolul al IV-lea, Sfântul Epifanie, Episcop de Salamina, refuză interpretarea lui Origen şi spune: „Cine să asculte de Origen, când ne arată Edenul în al treilea cer, când el transferă ce spune Scriptura despre pământ la cer, şi când el înţelege toţi pomii care sunt descrişi în Facere într-un mod alegoric, încât el este sigur că pomii sunt făpturi cereşti, deşi adevărul nu poate accepta asta?“
Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.
