Atunci când citim sinaxarul zilnic vedem că imediat după numele martirilor care au trăit în primele secole creştine, de multe ori apar şi numele unor sfinţi martiri care au trăit după secolul al XIV-lea. Aceşti mucenici, buni şi biruitori, aşa cum îi numeşte Biserica Ortodoxă în imnele liturgice pe martiri, au suferit moarte din partea stăpânirii turceşti de după căderea Constantinopolului. Unul dintre ei, aproape necunoscut până în secolul al XX-lea, dar foarte cinstit astăzi, pentru ajutorul pe care îl oferă, prin mila lui Dumnezeu, tuturor celor care îi solicită aceasta, este Sfântul Efrem cel Nou.
În ședința de lucru din 22 mai 2014, care a avut loc laReședința Patriarhală,sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înscrierea înCalendarul Bisericii Ortodoxe RomâneaSfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou, canonizat de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, cu ziua de prăznuire la 5 mai. „În Arhiepiscopia Bucureştilor, părticele din moaştele Sfântului Mucenic Efrem cel Nou se găsesc la paraclisul istoric «Sfântul Mare Mucenic Gheorghe» din cadrul Reşedinţei patriarhale, la Mănăstirea «Radu-Vodă» şi la Mănăstirea «Doamna Chiajna» din judeţul Ilfov”, ne-a declarat părintele arhimandrit Veniamin Goreanu, consilier în cadrul Sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Ucis de turci în urmă cu aproape şase secole, după ce vieţuise la Mănăstirea Maicii Domnului din actuala localitate Nea Makri, Sfântul Efrem a rămas, smerit, în groapă, până în 1950. În acel an al secolului trecut, Sfântul Efrem s-a arătat aievea unei maici pline de smerenie şi duh, pe nume Macaria, spunându-i unde sunt cinstitele sale moaşte. Descoperirea aceasta minunată a fost doar începutul a ceea ce au putut realiza marea smerenie a Sfântului Efrem şi suferinţa pe care a răbdat-o în timpul vieţii.
Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.
