Sfântul Apostol Pavel în dialog cu filosofii

La Centrul Cultural al orașului Veria – Grecia (numit și Casa de litere și arte „Antoniados”) se desfășoară în perioada 02 – 04 iunie 2016 cea de-a 12-a ediţie a Congresului Ştiinţific Internaţional Pavleia, dedicat Sfântului Apostol Pavel. În acest an, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la acest eveniment este Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

În cadrul congresului, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat Sfântul Apostol Pavel în dialog cu filosofii, adresat participanților la acest acest eveniment, pe care îl redăm în continuare:

Am primit cu bucurie şi în acest an invitaţia de a participa la cea de-a XXII-a ediţie a Congresului Ştiinţific Internaţional Pavleia, dedicat Sfântului Pavel, Apostolul Neamurilor, în Sfânta Mitropolie de Veria, Naoussa şi Kampania, la iniţiativa şi cu permanenta implicare şi purtare de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Panteleimon.

Tema dezbaterilor din acest an: „Sfântul Apostol Pavel şi filosofii – 2400 de ani de la naşterea lui Aristotel” este deosebit de actuală şi vine în întâmpinarea dorinţei din ce în ce mai evidente de dialog între reprezentanţii teologiei ortodoxe şi filosofii contemporani, mulţi dintre ei, fii ai Bisericii şi, la rândul lor, mărturisitori ai adevărului de credinţă lăsat ca moştenire Sfinţilor Apostoli şi urmaşilor acestora de către Hristos Domnul Cel înviat din morţi.

După cum este binecunoscut, Sfântul Apostol Pavel este cel dintâi misionar al lumii creştine, care avea să deschidă, la poalele Acropolei, dialogul cu discipolii lui Platon şi Aristotel. În Atena marilor şcoli şi curente filosofice, „cetatea eternă” a iubitorilor de ştiinţă şi înţelepciune „unde discuţiile despre sublimele adevăruri puteau da naştere la un interes general1, marele Apostol al neamurilor, pregătit odinioară la şcoala învăţatului Gamaliil, mărturiseşte acum cu mult curaj „pe Iisus şi Învierea” (Fapte 17, 18).

Fără a nega importanţa înţelepciunii omeneşti, revelată tot de Dumnezeu pe calea raţiunii, Sfântul Pavel așază pe „soclul” filosofiei Lumina lumii, pe Hristos Domnul. De aceea, în unele dintre picturile noastre bisericeşti, la Athos, în Bucovina şi în alte zone din lume, lângă profeţii Vechiului Testament sunt reprezentaţi şi filosofii Antichităţii, care, prin înţelepciune, au pregătit într-o anumită măsură umanitatea pentru întruparea Logosului divin.

Sfântul Pavel a văzut, aşadar, şi în sufletele atenienilor de odinioară o mare profunzime şi o aplecare spre căutarea adevărului, adresându-le în mijlocul Areopagului cuvintele: „în toate vă văd că sunteţi foarte evlavioşi” (Fapte 17, 22), şi, de aceea, a direcţionat devoţiunea lor către „Dumnezeul necunoscut” (Fapte 17, 23). Exemplul Sfântului Apostol Pavel ne inspiră şi ne îndeamnă şi astăzi la dialogul dintre ştiinţă şi credinţă, dintre filosofie şi teologie.

Ne exprimăm speranţa în reuşita deplină a acestui simpozion, astfel încât să putem promova mai intens dialogul constructiv între Teologie şi gândirea filosofică, într-o societate din ce în ce mai secularizată, prin sublinierea rolului înţelepciunii coborâte din minte în inimă, cu scopul de a ne uni pe toţi în promovarea iubirii de Dumnezeu şi de semeni.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos Cel înviat din morţi să binecuvinteze pe toţi participanţii la lucrările Congresului Ştiinţific Internaţional Pavleia de la Veria pentru a contribui la promovarea misiunii Bisericii în lumea de astăzi.

DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

____________________________

1 Patriarhul Iustin Moisescu, Activitatea Sfântului Apostol Pavel în Atena, Editura Anastasia, București, 2002, p. 123.

 

Galerie foto:

Comentarii Facebook


Știri recente