Sfânta şi Marea Vineri (Zi aliturgică. Denia Prohodului Domnului); Sfântul Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin; Sf. Ier. Martin Mărturisitorul, Episcopul Romei; Sf. Mc. Tomaida;

Creștinii ortodocși se află în Sfânta și Marea Vineri, numită în popor și Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă, deoarece mulți credincioși țin post negru.

Conform Sinaxarului în Sfânta și Marea Vineri se prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și înainte de toate Crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.

Sfântul Pahomie s-a născut în anul 1674, în satul Gledin din ţinutul Bistriţei-Năsăud. Fiind crescut de părinţi în frica lui Dumnezeu, a ajuns să fie cu adevărat iubitor de Hristos şi, din pricina prigonirii credinţei ortodoxe în Ardeal, a părăsit casa părintească şi a ajuns în Moldova, la Mănăstirea Neamţ, unde a primit îngerescul chip al monahismului, fiind împodobit mai apoi şi cu harul preoţiei. După trecerea la Domnul a stareţului Ioan, obştea monahilor l-a pus stareţ pe Cuviosul Pahomie, deşi acesta nu voia. Având un dor mare de viaţă pustnicească, Sfântul a lăsat egumenia după doar doi ani şi s-a dus să-l cunoască pe marele povăţuitor duhovnicesc, Sfântul Dimitrie al Rostovului († 1709).

După ce a stat în Rusia doi ani, Sfântul Pahomie a revenit la Neamţ, dar nu a mai primit să fie stareţ, ci s-a retras împreună cu patru ucenici de-ai săi într-un loc pustnicesc în pădurile dimprejur, întemeind un schit. Însă nici acolo nu a putut să se bucure prea mult de liniştea pe care o iubea atât de mult, pentru că după alţi doi ani a fost ales episcop al Romanului (1707-1714).

În această slujire, deşi era iubitor de isihie, de rugăciune şi de carte, Sfântul Pahomie s-a dovedit un bun gospodar şi chivernisitor, îngrijindu-se bine şi de nevoile materiale ale eparhiei sale.

După şapte ani s-a retras din scaunul episcopal şi a revenit la sihăstria sa, unde a ridicat o biserică, alegându-i ca hram Acoperământul Maicii Domnului, de unde aşezarea monahală a primit numele Schitul Pocrov. Rânduiala aşezată aici de Sfântul Pahomie era următoarea: monahii păstrau tăcerea în toată vremea, nu mâncau carne, făceau privegheri de toată noaptea şi vieţuiau în ascultare desăvârşită faţă de egumen.

Sfântul Pahomie a fost unul dintre cei mai seamă clerici cărturari din acel timp, fiind un monah cu smerită cugetare şi cu dragoste fierbinte pentru Hristos şi care a strălucit în Biserică prin sfinţenia vieţii lui. A iubit viaţa pustnicească, dar a unit, prin dreapta socotinţă, rugăciunea cu munca trupului şi a minţii, în tradiţia sănătoasă a străvechiului monahism românesc isihast.

Sfântul Pahomie s-a mutat la Domnul în ziua de 14 aprilie în anul 1724, pe când se afla la Lavra Pecerska din Kiev. La scurt timp, egumenul Lazăr de la Pocrov l-a adus la Schitul ctitorit de el, îngropându-l în pronaos.

Sfântul Ierarh Pahomie a fost trecut în rândul Sfinţilor prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 14-15 noiembrie 2006. Prin vrerea lui Dumnezeu, la 9 septembrie 2013, au fost aflate moaştele Sfântului, în pronaos, răspândind din belşug bună mireasmă.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente