Sfânta Muceniță Tatiana sărbătorită la Craiova

Credincioșii craioveni au participat în număr mare la slujbele închinate Sfintei Mucenițe Tatiana, diaconița, ale cărei moaște sunt adăpostite în Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Momentele liturgice au început de aseară prin slujba Vecerniei unită cu Litia, urmată de o procesiune cu racla în care se află moaștele Sfintei Tatiana, ale Sfinților Mucenici Serghie și Vah și ale Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului. Astăzi, 12 ianuarie, în ziua praznicului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Inaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi, după cum ne-a precizat Pr. Diac. Gheorghe Cioiu.

În cuvântul rostit cu acest prilej, IPS Irineu a subliniat cinstirea deosebită de care se bucură Sfânta Mucenită Tatiana la Craiova. „Noi o cinstim în mod deaosebit pe Sfânta Muceniță Tatiana la Catedrala mitropolitană din Craiova, aici unde îi păstrăm ca pe un odor de mare preț capul care a luat hotărârea să se dedice total lui Dumnezeu. Pentru că în capul ei se afla și se află Mântuitorul Hristos, iar când îl sărutăm cu credință și evlavie primim și noi din lumina de care s-a împărtășit Sfânta Tatiana, primim din înțelepciunea de care ea s-a învrednicit, din rațiunea dumnezeiască primită de la Mirele Hristos, Cel care a călăuzit-o așa precum dorim și noi să fim călăuziți prin rugăciunile ei, pe calea mântuirii ce duce în Împărăția Cerurilor”, a spus Mitropolitul Olteniei.

Moaștele Sfintei Tatiana au fost aduse în țara noastră după ce Constantinopolul a căzut sub dominație turccească (1453), în timpul domniei lui Neagoe Basarab, de către boierii Craiovești care aduc capul Sfintei Mucenițe Tatiana, împreună cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul, la Mănăstirea Bistrița, în județul Vâlcea. Cu prilejul sfințirii bisericii domnești din Curtea de Argeș, au fost aduse aici și moaștele Sfintei mucenițe Tatiana de la Mănăstirea Bistrița, alături de cele ale Sfinților Serghie și Vah. După reorganizarea Mitropoliei Olteniei (1950-1955), capul sfintei a fost depus mai întâi la Episcopia Râmnicului și apoi adus la Catedrala mitropolitană „Sfântul Dimitrie” din Craiova, unde se găsește și astăzi. Capul sfintei mucenițe a venit la Craiova, alături de moaștele Sfântului Nifon și de cele ale Sfinților Mucenici Serghie și Vah, prin stăruințele Mitropolitul Olteniei din aceea vreme, Firmilian.

Comentarii Facebook


Știri recente