Sfântă Liturghie arhierească la Mănăstirea Golia

Duminică, 23 noiembrie 2014, în Duminica a XXVI-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la Mănăstirea Golia din Iaşi. Credincioşi din tot municipiul au participat la slujba arhierească, mulţi dintre ei împărtăşindu-se cu Sfintele Taine. În cuvântul de învăţătură, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit despre modalităţile prin care fiecare persoană se poate îmbogăţi în Dumnezeu, potrivit mmb.ro.

Aflată în plin proces de restaurare a picturii interioare, Mănăstirea Golia din Iaşi a primit ieri vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, care a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din care a făcut parte, alături părintele stareţ Serafim Nastasiu şi de alţi slujitori, şi arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor. Slujba a debutat cu citirea rugăciunii arhiereşti de dezlegare, răspunsurile la strană fiind date de un grup de teologi.

După citirea Evangheliei zilei, în cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit despre modalităţile prin care fiecare persoană se poate îmbogăţi în Dumnezeu: „A fi bogat în Dumnezeu nu înseamnă neapărat a fi sărac de bunurile materiale ale acestei lumi. A fi bogat în Dumnezeu nu este în contradicţie cu viaţa omului aşezat la casa lui, cu gospodăria lui, cu familia şi averea lui, cu năzuinţele lui pentru sine şi pentru cei ai săi. A fi bogat în Dumnezeu înseamnă ca, pe lângă cele necesare traiului tău pământean, să tinzi să primeşti în sufletul tău lumina lui Dumnezeu, care se arată în bunătate, dreptate şi adevăr“.

Spre finalul slujbei, un număr impresionant de credincioşi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine chiar din mâna arhiereului. După otpustul Sfintei Liturghii, înainte de a pleca spre casele lor, credincioşii, conform tradiţiei, au fost binecuvântaţi de IPS Mitropolit Teofan.

Comentarii Facebook


Știri recente