Sfântă Liturghie arhierească în Biserica „Sf. Ilie ” din Cetatea Băniei

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a oficiat duminică, 03 ianuarie 2016, Sfânta Liturghie la Paraclisul mitropolitan Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

„Mii de credincioşi au trecut pragul sfintelor locaşuri de rugăciune din Arhiepiscopia Craiovei în prima duminică din anul 2016, care precede măritul praznic al Botezului Domnului. Printre acestea se numără şi Paraclisul mitropolitan “Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Cetatea Băniei, aici unde, credincioşii prezenţi în număr mare, au avut bucuria să-l aibă în mijlocul lor pe chiriarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi”, a precizat pr. Gheorghe Cioiu de la Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Craiovei.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, Mitropolitul Olteniei a explicat textul pericopei evanghelice duminicale despre începutul Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos (Marcu 1, 1- 8): „În Duminica dinaintea Botezului Domnului am ascultat la Sfânta Liturghie textul Sfântului Evanghelist Marcu despre începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Este vorba despre o vestire, căci însuşi cuvântul evanghelie înseamnă în traducere veste bună. Vestea bună pe care Dumnezeu Tatăl ne-a dat-o după căderea omului în păcat, că ne va trimite Izbăvitor, că ne va trimite Mântuitor spre a răscumpăra cu sângele Său păcatele noastre şi ne va ridica iarăşi, prin învierea Sa, în Împărăţia Tatălui ceresc. Fiul lui Dumnezeu ne-a descoperit astfel că El este Calea, Adevărul şi Viaţa, şi astfel, urmându-I învăţătura nu mai suntem străini în Casa lui Dumnezeu, ci devenim parte din familia Sa, împreună locuitori cu sfinţii Săi, casnicii lui Dumnezeu, cum îi numea Sfântul Apostol Pavel. O mare bucurie care, aşa cum ne spune Sfânta Scriptură, nu se va lua de la noi, pentru că Cel care ne-a adus această veste este însuşi Mântuitorul Hristos, Cel care a luat trupul nostru şi îl păstrează în Sfânta Treime pentru ca noi toţi să avem în El curaj, credinţă, nădejde şi putere spre a-L urma. Iar răspunsul nostru la vestea cea bună trebuie să-l dăm prin mărturisirea credinţei şi a învăţăturii creştine. Numai printr-o credinţă jertfelnică şi mărturisitoare vom avea plată în ceruri, aşa cum ne asigură însuşi Mântuitorul: «Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.»(Matei 10, 32). Aşadar, această duminică este aşezată înaintea praznicului Botezul Domnului pentru a premerge şi a pregăti marea sărbătoare creştină, pentru a pregusta încă de acum din momentul sublim al pogorârii Duhului Sfânt peste Mântuitorul Iisus Hristos, al glasului Tatălui ceresc şi al Domnului care se botează în apele Iordanului”, a spus IPS Irineu.

Biserica Sfântul Ilie Tesviteanul – repere istorice

Aşezată în zona centrală a Craiovei, Biserica Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul este unul dintre reperele importante ale vieţii religioase şi culturale ale Cetăţii Băniei. Ea fost ctitorită de vornicului Ilie Otetelişanu în anul 1720 şi refăcută din temelii în 1893. Pictura a fost realizată de Gheorghe Tăttărescu, fiind considerată ultima biserică pictată de acesta. Sfântul locaş a devenit în scurt timp un simbol pentru cei care locuiau în această zonă, numele Sfântului Ocrotitor Ilie fiind dat şi cartierului în mijlocul căruia se află. Tot aici a fost înfiinţată, în 1837, Şcoala de fete Lazaro – Otetelişanu, considerată prima şcoală de fete din Oltenia.

Comentarii Facebook


Știri recente