„Sfânta Ecaterina, un model al unirii ştiinţei cu credinţa“

Paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti şi-a sărbătorit ieri, 25 noiembrie, ocrotitoarea, pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită cu acest prilej de pr. prof. dr. Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie, înconjurat de un numeros sobor de preoţi profesori ai facultăţii, informează Ziarul Lumina.

Sărbătoarea hramului a început de luni, 24 noiembrie, când au fost săvârşite Vecernia, Litia şi Acatistul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina. A doua zi, studenţi teologi şi numeroşi credincioşi s-au închinat la racla cu o părticică din moaştele Sfintei Muceniţe Ecaterina şi au participat la slujba Sfintei Liturghii. „Sărbătoarea Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, ocrotitoarea paraclisului Facultăţii de Teologie Ortodoxă «Justinian Patriarhul», prilejuieşte un moment de bucurie duhovnicească în fiecare an, pentru profesorii şi studenţii teologi, dar în egală măsură şi pentru credincioşii închinători la această sfântă biserică. Pentru studenţi, Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina constituie un model de a uni ştiinţa cu credinţa, de a uni cunoaşterea lui Dumnezeu şi cunoaşterea lumii sau a creaţiei lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, Sfânta Muceniţă Ecaterina, prin faptul că în tinereţe şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu, este un model pentru studenţii şi studentele de la facultatea noastră de a-şi dedica şi ei viaţa lui Domnului şi slujirii Bisericii. În acelaşi timp, şi profesorii de teologie pot lua ca model pe Sfânta Muceniţă Ecaterina, şi când spun aceasta mă gândesc la faptul că, iată, cu multe veacuri înainte, Sfânta Ecaterina a arătat că este posibil să uneşti credinţa în Dumnezeu cu ştiinţa lumii acesteia, care este şi ea un dar al lui Dumnezeu şi care pe cei credincioşi îi apropie, nu îi îndepărtează de El“, ne-a declarat pr. prof. dr. Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti. În continuare, părintele decan a subliniat faptul că profesorii de teologie sunt chemaţi să valorifice dialogul cu oamenii de ştiinţă, cu filosofii şi cu oamenii de cultură în general, pentru ca astfel mesajul evanghelic să poată fi transmis şi prin intermediul culturii şi al ştiinţei.

În cadrul Sfintei Liturghii, studentul teolog Bogdan Gabriel Drăghici, din anul IV, a rostit un cuvânt de învăţătură despre Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina. La sfârşitul slujbei a fost oficiat Parastasul pentru ctitorii şi binefăcătorii locaşului de rugăciune şi pentru slujitorii care au trecut la Domnul în decursul timpului. Răspunsurile la strană au fost date de corul studenţilor teologi dirijat de profesorii de la disciplina muzică bisericească.

Comentarii Facebook


Știri recente