Sfânta Cuvioasă Parascheva, cinstită la Mănăstirea Râșca Transilvană

Mulțime de credincioși au luat parte marți, 14 octombrie 2014, la hramul Mănăstirii Râșca Transilvană din județul Cluj, ocrotită de Sfânta Cuvioasă Parascheva, informează radiorenasterea.com

Sfânta Liturghie a fost oficiată aici de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, alături de un sobor de peste 40 preoți, din împrejurimi, diaconi și stareți de la mănăstirile din Arhiepiscopie. În cadrul Sfintei Liturghii a avut loc și o hirotonie de diacon și de preot, iar răspunsurile la slujbă au fost date de un grup de teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

În cuvântul de învățătură Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a vorbit despre virtuțile Sfintei Cuvioase Parascheva și i-a îndemnat pe credincioși să îi urmeze exemplul.

„Dacă dorim și noi să-l urmăm pe Domnul Iisus Hristos dimpreună cu Preacuvioasa Maica noastră Parascheva trebuie să ne luăm crucea, crucea greutăților noastre, crucea nevoințelor noastre și să mergem pe urma Domnului nostru Iisus Hristos până acolo pe Muntele Golgota. Preacuvioasa noastră Maică Parascheva s-a nevoit și a făcut mulțime de lucruri bune și a fost preamilostivă din cale afară. Să-i urmăm exemplul”.

Mănăstirea Râșca Transilvană este situată în zona Munţilor Apuseni, în apropierea barajului de la Beliş – Fântânele. Așezământul monahal a fost înființat în anul 2002, iar piatra de temelie a bisericii mănăstirii a fost pusă un an mai târziu, pe 2 aprilie.

Potrivit starețului, pr. protos. Casian Ioana în prezent se lucrează la pictarea locașului de cult și se intenționează ca pe viitor să se construiască și un corp de chilii, un loc de cazare pentru pelerini, un muzeu și o bibliotecă.

Comentarii Facebook


Știri recente